Politicienii și toți factorii responsabili din agricultura românească trebuie să înțeleagă că problema securității alimentare prin stimularea producției agroalimentare și protejarea produselor autohtone este una esențială, a atras atenția prof. univ. dr. Valeriu Tabără, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS) „Gheorghe Ionescu-Șișești”, în cadrul conferinței intitulate „Seceta: Provocarea secolului 21 în agricultură”, organizată de către Federația Națională Pro Agro și PATROMIL.
„Fac parte dintre cei care țin la producția agricolă românească. Sunt cel care le-a spus, inclusiv prim-miniștrilor, vă spun și dumneavoastră aici, că niciodată în istoria României agricultura nu a fost atât de costisitoare ca acum. Ne bazăm foarte mult pe importuri de inputuri, de toate felurile. Am adus și un deficit comercial mare pe produse agroalimentare, cu prețuri instabile, cu o piață care nu este întotdeauna cea mai fericită, din păcate. România trebuie să se reașeze, prin ceea ce înseamnă protejarea producției agricole, dar mai ales producția agroalimentară”, a precizat Valeriu Tabără.
O altă temă de interes pentru fermieri abordată în cadrul evenimentului a fost cea referitoare la schimbările climatice care provoacă secetă severă, afectând anual 55 de milioane de oameni la nivel global și punând în pericol 40% din populația mondială, din cauza lipsei apei. În cadrul dezbaterilor, s-a arătat că agricultura autohtonă, precum și cea din țările vecine, se confruntă cu o criză majoră în 2024. Producția de porumb a scăzut dramatic la 6-7 milioane de tone, față de 18 milioane în 2018, iar recoltele de floarea-soarelui sunt aproape inexistente, cu precădere în județele Galați și Vrancea. În consecință, fermierii se așteaptă la pierderi devastatoare anul acesta.
În acest context, nu putea fi evitată dezbaterea tensionată referitoare la sistemele antigrindină în România, temă care a monopolizat agenda organizațiilor media autohtone.
Motivul principal pentru care sunt co-organizator este acela că doi membri foarte activi ai PATROMIL, respectiv Electromecanica Ploiești și Intervenții Active în Atmosferă, sunt jucători principali, actori principali, în programul antigrindină. În momentul în care s-a luat o decizie, vreau să cred temporară, privind sistarea serviciilor de combatere, activitatea acestor societăți și a salariaților care, apropo, vreau să vă spun că sunt undeva în jur de vreo 1600-1700, va avea mult de suferit. S-a investit mult, inclusiv fonduri proprii. Deci, finanțe proprii ale celor două companii, pentru a se diversifica oferta de soluții, de intervenții active în atmosferă, nu neapărat antigrindină. Noi am vrut , cu această conferință de presă, să informăm că seceta poate fi gestionată decent, cu tehnologii pe care noi în România le-am dezvoltat și ele există. S-a vorbit, în cursul zilei de astăzi, despre zone în care am provocat ploaie din nori, deși instituțiile meteo și agențiile toate spuneau că nu există nici o șansă de ploaie. Noi am putut cu tehnologia noastră. Putem să facem acest lucru, dar bineînțeles că trebuie un program integrat. Ce s-a făcut acum – n-aș putea să spun motive, în orice caz, nu motive transparente –, să interzici combaterea cu rachete, fără să pui nimic în loc… Ați văzut ce părere au cei din viticultură. Pierderile vor fi imense’’, a declarat Viorel Manole, director executiv PATROMIL, pentru Agro TV.