Piața europeană a porumbului ar putea trece printr-un nou sezon dificil, după ce canicula și lipsa precipitațiilor au afectat culturile din mai multe state producătoare. Cea mai gravă situație este în Franța, unde recolta de porumb riscă să coboare la cel mai redus nivel din ultimii 50 de ani, relatează Reuters. În schimb, România ar putea beneficia de condiții mai bune și de o cerere crescută pe piața comunitară.
După mai multe săptămâni cu temperaturi foarte ridicate și secetă, analiștii avertizează că producția franceză de porumb ar putea coborî sub 8 milioane de tone, nivel care nu a mai fost înregistrat din anul 1976. Compania de analiză Expana estimează, în prezent, o recoltă de aproximativ 8,9 milioane de tone, cu o treime sub producția de anul trecut, însă pierderile ar putea continua să crească.
Starea culturilor s-a deteriorat rapid, ajungând la cel mai slab nivel din ultimii cel puțin 15 ani. Temperaturile ridicate și lipsa apei au afectat plantele într-o etapă decisivă pentru formarea producției, iar perspectivele privind randamentele se înrăutățesc de la o zi la alta.
În vestul Franței, unii fermieri au început deja să taie porumbul neirigat înainte de polenizare, pentru a salva plantele și a le utiliza drept furaj pentru animale. Suprafețele recoltate astfel nu vor mai contribui la producția de porumb boabe, ceea ce ar putea determina o nouă reducere a prognozelor.
Asociația producătorilor francezi de porumb estimase inițial o scădere de 30%, până la aproximativ 9,5 milioane de tone, cea mai mică producție din acest secol. Reprezentanții fermierilor se așteaptă însă ca estimarea să fie revizuită în scădere, pe măsură ce sunt evaluate pagubele provocate de caniculă.
Datele USDA confirmă deteriorarea puternică a perspectivelor. Departamentul pentru Agricultură al Statelor Unite estimează producția franceză de porumb din sezonul 2026–2027 la 10 milioane de tone, cu 24% sub prognoza anterioară și cu 26% mai puțin decât recolta sezonului precedent.
În timp ce culturile din vestul și centrul Europei sunt afectate de secetă, perspectivele pentru România sunt mai favorabile. Precipitațiile căzute în principalele regiuni agricole au îmbunătățit rezervele de apă din sol și ar putea susține randamente mai mari decât în ultimii ani.
Analistul Cezar Gheorghe estimează că România ar putea obține în 2026 o producție de aproximativ 8,2 milioane de tone de porumb, față de estimarea oficială de 7,75 milioane de tone pentru anul precedent. Producția ar putea crește chiar dacă suprafața cultivată s-a redus, randamentele mai bune urmând să compenseze parțial pierderea suprafețelor.


