Vestea cu impact asupra consumatorilor de lapte. Informația INS care confirmă realitatea

5
Vestea cu impact asupra consumatorilor de lapte. Informația INS care confirmă realitatea

În primele două luni ale anului în curs, unitățile procesatoare care funcționează pe teritoriul României au colectat o cantitate de 168.487 tone de lapte de vacă, în scădere cu 1,3% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2020, conform informațiilor date publicității, luni, 12 aprilie 2021, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

De altfel, în intervalul 1 ianuarie – 28 februarie au fost constatate diminuări ale producţiei la capitolele: unt – cu 198 tone (-10,1%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) – cu 3.263 tone (-8,0%), brânzeturi – cu 429 tone (-3%), şi smântână de consum – cu 267 tone (-2,3%).

În altă ordine de idei, în ceea ce privește producţia de consum, aceasta s-a majorat cu 150 tone (+0,2%). Totodată, cantitatea de lapte brut importată a scăzut cu 1.746 tone (-6,4%) în perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2021 faţă de acelaşi interval al anului trecut.

Conform sursei citate, în februarie 2021 comparativ cu luna precedentă, cantitatea de lapte de vacă adunată de unităţile procesatoare a scăzut cu 6.322 tone (-7,2%). Producţia a scăzut la următoarele produse lactate: unt – cu 189 tone (-19,4%), brânzeturi – cu 721 tone (-9,8%), şi lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) – cu 370 tone (-1,9%).

În acelaşi timp, producţia a crescut în februarie 2021, comparativ cu luna precedentă, la lapte de consum – cu 1.957 tone (+6,5%) şi smântână de consum – cu 6 tone (+0,1%). Cantitatea de lapte brut importată de unităţile procesatoare a urcat în cu 1.841 tone (+15,6%).

În luna februarie a anului în curs, faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a scăzut cu 4.039 tone (-4,7%). INS menţionează că producţia a scăzut la unt, cu 254 tone (-24,4%), brânzeturi, cu 520 tone (-7,3%), şi lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare), cu 1.417 tone (-7,1%).

De asemenea, creşteri ale producţiei s-au înregistrat la următoarele produse lactate: lapte de consum – cu 1.038 tone (+3,3%) şi smântână de consum – cu 52 tone (+0,9 %).

Cantitatea de lapte brut importată de unităţile procesatoare a scăzut în februarie 2021 cu 512 tone (-3,6%) faţă de luna corespunzătoare din anul precedent.