VIDEO Consilier local, prins la furat de porumb pe terenul unui fermier

11
VIDEO Consilier local, prins la furat de porumb pe terenul unui fermier

Se întâmplă și la case mai mari! Cum e sezonul porumbului, furturile din lanurile fermierilor par că se țin lanț în ultima vreme, iar hoții sunt de tot felul. De această dată, un consilier local a fost prins în flagrant, noaptea, în timp ce își încărca o căruță cu porumb din lanul unui fermier. Potrivit antena3.ro, totul s-a întâmplat pe un teren agricol de pe raza comunei Dumbrava, județul Prahova.

Bărbatul în vârstă de 73 de ani, consilier local în comuna Dumbrava, a fost filmat de proprietarul terenului chiar în timp ce încerca să fure porumb de pe terenul său. Hoțul a fost prins la furat alături de fiul său. Cei doi încărcau porumbul în căruță și îl ascundeau sub un strat de lucernă, în speranța că nu vor fi prinși. Paznicii terenului au fost, însă, mai vigilenți decât credeau.

Aceștia l-au chemat imediat la fața locului pe proprietarul terenului, care i-a somat pe hoți să descarce porumbul din căruță în timp ce îi filma. Imaginile au fost făcute publice de acesta pe o rețea de socializare, însă proprietarul a luat decizia să nu alerteze poliția. 

Cu ce se ocupa domnul BORCEA candidatul PSD pentru Consiliul Local Dumbrava. Hoțul, adică PSD, strigă hoții. Tatal cu fiul la furat

Publicată de Mihai Bujor pe Miercuri, 2 septembrie 2020