Home Vremea Vijelii, grindină şi ploi torenţiale de duminică şi până marţi

Vijelii, grindină şi ploi torenţiale de duminică şi până marţi

668 views

Perioada de caniculă va fi urmată de una de instabilitate atmosferică, cu vijelii, grindină şi ploi torenţiale. De duminică şi până marţi după-amiază în sudul şi sud-estul ţării, va ploua torenţial, cu 50-75 litri/metrul pătrat în 48 de ore, iar local chiar peste această cantitate, informează Ministerului Apelor şi Pădurilor.

”Din punct de vedere meteorologic, în după-amiaza zilei de sâmbătă şi noaptea de sâmbătă spre duminică (01-02 iulie), local în nordul, centrul şi nord-estul ţării, precum şi în zona de munte, mai ales în Carpaţii Orientali, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată şi se vor semnala vijelii, grindină şi averse torenţiale”, anunţă Ministerului Apelor şi Pădurilor într-un comunicat dat publicităţii vineri după amiază.

Potrivit sursei citate, începând de duminică şi până marţi după-amiază  instabilitatea atmosferică va fi ”deosebit de accentuată” în sudul şi sud-estul ţării, unde se vor acumula cantităţi importante de precipitaţii de 50-75 litri/mp în 48 de ore, iar local chiar peste această cantitate.

În aceste condiţii, autorităţile se aşteaptă ca începând din după-amiaza zilei de duminică şi până în seara zilei de marţi, să s eproducă scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibilie depăşiri ale cotelor de apărare în bazinele Jiu superior şi mijlociu, Gilort, afluenţii Oltului mijlociu şi superior, Vedea – bazin superior, Teleorman, Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi Ialomiţa.