Vor să bage vacile la pușcărie! Suma pusă în joc: peste 1,2 milioane de euro!

9

Pentru aproximativ 1,2 milioane de euro, conducerea Penitenciarului Timișoara și-a pus în gând să bage vacile la pușcărie! Nu, nu pentru că bietele animale ar fi făcut vreo infracțiune, ci pentru că vrea să extindă activitatea pentru deținuți și să reducă, în același timp, cheltuielile cu mâncarea.

De altfel, Penitenciarul Timisoara intenționează de mai multă vreme să amenajeze o fermă pentru creșterea vacilor la Buziaș, în cadrul Secției Exterioare pe care o are în zonă, scrie opiniatimișoarei.ro.

În acest sens, în luna iunie a lansat o licitație pentru încredințarea contractului de construire a fermei în exploatația agricolă pe care închisoarea o deține de ani buni, la care urmează să lucreze persoanele private de libertate. La vremea respective au fost depuse două oferte, însă niciuna n-a fost acceptată pentru că s-au dovedit a fi neconforme, astfel că reprezentanții penitenciarului s-au văzut nevoiți să amâne proiectul prin care vor să aducă vacile la pușcărie, anulând licitația din vară.

Acum Penitenciarul Timișoara încearcă din nou să gasească o firmă care să se ocupe de lucrare, astfel că luni, 12 septembrie, a fost lansată o nouă licitație.

În proiect este prevazută construirea unei hale de 1500 mp, compartimentată, dotată cu sisteme de furajare pentru animale și de curățare și depozitare a dejecțiilor, bazine, platforme etc., iar valoarea estimată a contractului a rămas neschimbată, de 6.119.120 lei (peste 1,2 milioane de euro) fără TVA.