Vot pozitiv pentru legumicultori: Ajutor de stat de 100.000 de euro pe an!

4

Uniunea Salvăm Țăranul Român anunță o nouă victorie, de etapă ce-i drept, obținută în beneficiul legumicultorilor: proiectul de lege privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul legume-fructe și cartof a primit, marți, în unanimitate votul din Comisia pentru Agricultură din Camera Deputaților.

„Mulțumim domnului deputat Emil Dumitru, vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților, inițiator și susținător al acestei Legi, domnului deputat Florin Barbu, președintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților, domnului deputat Adrian Ionuț Chesnoiu și tuturor deputaților prezenți atât din coaliția de guvernare, cât și din opoziție. De asemenea, doresc să le mulțumesc colegilor din Uniunea Salvăm Țăranul Român care au fost prezenți astăzi alături de mine în Parlamentul României: Valentin Cristea – președinte Cooperativa Roșiori de Ialomița; Mircea Bujor – președinte Organizația de Producători Tomate-Prod, din Teleorman; Anca Marcu – Cooperativa Ferma Ardeleană, precum și tuturor colegilor care ne-au dat mandat. Uniți Salvăm Țăranul Român! Uniți vom fi mai puternici!”, a scris, pe pagina sa de Facebook, Ion Păunel, președintele Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt și fondator al Uniunii Salvăm Țăranul Român.

Proiectul de lege, inițiat de deputatul PNL Emil Dumitru, vicepreședinte al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, vizează vizează susținerea activităților de ambalare, sortare și etichetare pentru sectorul de legume-fructe și cartof.

Propunerea legislativă prevede instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru o perioadă de 3 ani, mai precis 20% din valoarea producției comercializate, sumă acordată anual, în 3 tranșe, dar nu mai mult de 100.000 euro, în cazul persoanelor juridice și fizice, înregistrate fiscal conform prevederilor OUG nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, respectiv 300.000 de euro, anual, în cazul cooperativelor conform Legii cooperației agricole nr. 566/2004 și a Legii 31/1990 privind societățile comerciale și a grupurilor/organizațiilor de producători, pentru susținerea activităților de sortare, ambalare, etichetare și transport desfășurate de producătorii din agricoli de legume-fructe și cartofi.