Vrei să accesezi fonduri europene? Află ce trebuie să faci înainte

3

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) se pregătește să lanseze o parte din liniile de finanțare cu fonduri europene pentru anul 2023 în lunile de vară, conform calendarului publicat de Ministerul Agriculturii. Totuși, momentan nu există ghiduri finale după care să se poată ghida fermierii în întocmirea proiectelor.

În emisiunea ”Agricultura la Raport”, consultantul Marian Dumitrache a explicat, pe scurt, ce pot să facă fermierii în timpul în care așteaptă lansarea ghidurilor și a liniilor de finanțare. Există câțiva pași generali care trebuie îndepliniți pentru orice proiect care implică accesarea de fonduri europene.

”Această perioadă pe care o avem la dispoziție până în luna iunie ar trebui să fie fructificată pentru discuții preliminare cu consultanții, să ne lămurim dacă putem accesa fonduri europene sau nu. Trebuie să aveam această discuție înainte de a face eventuale cheltuieli, înainte de a înființa firma, înainte de a prelua exploatații. Sunt foarte mulți consultanți care își sfătuiesc clienții să preia exploatații. Eu aș spune că primul pas ar trebui să fie o discuție cu fermierul, în așa fel încât el să plece lămurit dacă poate sau nu să acceseze fonduri și să-și asume toate obligațiile.

După ce este lămurit începe pregătirea efectivă a documentației; își înființează firma, continuă depunerea documentației la APIA, întocmește planul de afaceri împreună cu consultantul și are loc depunerea proiectului. Proiectul este verificat, iar înainte de semnarea contractului de finanțare, va trebui să facă o dovadă a resurselor financiare proprii sau credit bancar, dacă nu are banii respectivi. Sunt linii de finanțare unde cofinanțarea este acum de 35%. Dacă obține un credit bancar sau dacă are banii respectivi, va semna contractul de finanțare”, a precizat Marian Dumitrache pentru AGRO TV.

Obligațiile fermierului se transpun apoi atât în implementarea planului de afaceri, cât și în anumite condiții care trebuie îndeplinite după finalizarea proiectului.

”Apoi fermierul poate începe să facă proceduri de achiziție, să selecteze furnizorii, să facă plăți către aceștia, să-și recupereze cheltuielile etc. Proiectul se va termina atunci când toate achizițiile pe care și le-a asumat în planul de afaceri sunt finalizate și când a încasat toți banii pe care avea dreptul să-i solicite.

Obligațiile nu se termină aici. Se termină proiectul, dar obligațiile față de AFIR vor continua, apoi, câțiva ani, într-o perioadă de monitorizare sau de durabilitate, în care unele obiective trebuie menținute în continuare. Fermierul nu are voie să-și vândă utilajele, nu are voie să închidă afacerea, nu are voie să utilizeze echipamentele în alte scopuri decât cele pe care le-a declarat inițial. Iar dacă se află pe o linie de finanțare unde și-a asumat crearea de locuri de muncă, va trebui să le mențină și după ce proiectul ce s-a încheiat, de regulă pe o perioadă ce 5 ani pentru proiectele agricole”, a mai subliniat expertul.