MADR: Proiectele finanțate prin PNDR, reportate în 2026! Condiția necesară

Pentru asigurarea finalizării procesului de implementare și închidere a Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) va încerca să tranziteze o parte din proiectele aflate într-un stadiu avansat de execuție în Planul Strategic (PS) 2023–2027, se arată într-un comunicat al instituției remis marți redacției AgroTV.

Pentru aceasta, este necesar ca ultima cerere de plată aferentă proiectelor finanțate prin PNDR 2014-2020 să fie depusă până la data de 30 noiembrie 2025, conform Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 291/2025.

„După analiza stadiului de implementare a proiectelor și în urma deciziei Comisiei Europene, MADR intenționează tranzitarea în Planul Strategic 2023–2027 (PS) a proiectelor care nu pot fi închise până la 31 decembrie 2025, dar care se află într-un stadiu avansat de execuție și pot fi finalizate în cursul anului 2026”, se precizează în comunicat.

Potrivit reprezentanților MADR, tranziția se va realiza în ordinea gradului de implementare a proiectelor și în limita bugetului aprobat de Comisia Europeană, având ca obiectiv maximizarea utilizării fondurilor europene și sprijinirea beneficiarilor care au înregistrat progrese semnificative.

„Prin această decizie, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale urmărește asigurarea continuității investițiilor finanțate prin PNDR și valorificarea completă a oportunităților oferite de Politica Agricolă Comună. MADR continuă să susțină beneficiarii PNDR și să promoveze o absorbție eficientă a fondurilor europene, cu scopul de a stimula investițiile care aduc valoare adăugată agriculturii, industriei alimentare și comunităților rurale”, se mai arată în comunicatul citat.

Auditul Comisiei Europene a constatat probleme în gestionarea fondurilor europene! MADR le drege prin Ordonanță de Urgență

O misiune de audit a Comisiei Europene ce s-a desfășurat zilele acestea în România a constatat o serie de probleme în gestionarea fondurilor europene în sectorul vitivinicol, transmițând autorităților române o serie de recomandări cu privire la remedierea situației.

În urma acestor recomandări, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) s-a văzut nevoit să întocmească și să propună Guvernului un proiect de Ordonanță de urgență pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2023 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA şi FEADR, aferente politicii agricole comune, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2023-2027 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării, pus marți în dezbatere publică pe site-ul instituției.

În nota de fundamentare a noului act normativ se arată că auditul Comisiei Europene vizează intervenția IS-V-01 Restructurarea și reconversia plantațiilor viticole din PS 2023-2027, pentru care au fost alocate aproximativ 41,55 milioane de euro și care, în prezent, se află în implementare, ultima plată fiind aferentă anului financiar 2027.

„Având în vedere că întâlnirea bilaterală cu serviciile de audit ale DG AGRI este stabilită pentru data de 10.11.2025, în care DG AGRI va stabili măsurile financiare în raport de demersurile inițiate de statul membru corelativ cu principalele constatări ale auditului, este necesară demonstrarea acțiunilor întreprinse de către autoritățile responsabile de gestionarea și implementarea intervențiilor din PS 2023-2027 în sensul revizuirii cadrului normativ aplicabile gestionării asistenței financiare, în scopul evitării dezangajării fondurilor europene. Adoptarea prezentului proiect de act normativ reprezintă o măsură urgentă și constituie un avantaj major de natură să reducă potențiala corecție financiară, în acord cu principiul bunei gestiuni financiare”, se precizează în nota de fundamentare a noii ordonanțe de urgență.

Deși demersul este generat de constatări asupra unei intervenții specifice reprezentanții MADR consideră necesară adoptarea noului proiect de act normativ în forma propusă, astfel încât efectele juridice viitoare să fie general valabile, aplicabile tututor intervențiilor din PS 2023-2027, în eventualitatea unor situații viitoare, asemănătoare.

„Se impune întreprinderea în regim de urgență a măsurilor prin care să se reducă potențiala corecție forfetară și, totodată, să se elimine riscul extinderii și aplicării pentru viitoarele plăți, implicit, impactul negativ în realizarea obiectivelor specifice intervențiilor din PS 2023-2027 pe termen mediu și lung. În prezent, actualul cadru normativ național pentru gestionarea asistenței financiare nerambursabile necesită completare cu prevederi care să reprezinte soluții juridice pentru situațiile de fapt în care fluxul financiar, prin activitățile administrative specifice, trebuie oprit temporar, ca urmare a însușirii de către autoritățile române responsabile a constatărilor și recomandărilor formulate în cadrul misiunilor de audit ale serviciilor Comisiei Europene, Curții Europene de Conturi și Curții de Conturi a României”, mai spun autorii notei de fundamentare.

Potrivit acestora, la nivelul Comisiei Europene se consideră că prevederile dreptului Uniunii nu se opun ca autoritățile naționale implicate în punerea în aplicare a unei măsuri de sprijin financiar nerambursabile care, ca urmare a unei erori de calcul constatate de Curtea de Conturi Europeană, emit acte care impun o modificare a cuantumului sprijinului financiar și este obligatoriu ca statele membre să adopte actele necesare pentru a proteja interesele financiare ale Uniunii, atunci când iau la cunoștință astfel de erori, inclusiv prin asigurarea faptului că acțiunile finanțate din FEGA sau FEADR sunt puse în aplicare în conformitate cu normele sectoriale aplicabile.

Având în vedere cele menționate, pentru a putea corecta eventualele neajunsuri în gestionarea fondurilor europene, MADR propune Guvernului un proiect de Ordonanță de urgență cu următoarele prevederi:

„Articol unic – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2023 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA şi FEADR, aferente politicii agricole comune, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2023-2027 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 935 din 16 octombrie 2023, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:

După articolul 35 se introduce un nou articol, art. 351, cu următorul cuprins:

«Art. 351 – (1) Constatările și recomandările formulate în cadrul misiunilor de audit ale serviciilor Comisiei Europene, Curții Europene de Conturi și Curții de Conturi a României, referitoare la implementarea intervențiilor finanțate din fonduri europene în cadrul Planului strategic PAC 2023- 2027, acceptate de către autoritățile și instituțiile din cadrul/din subordinea MADR, responsabile de gestionarea, implementarea și controlul acestor intervenții, se pun în aplicare în conformitate cu prevederile alin. (2)-(4).

(2) Plățile care fac obiectul constatărilor misiunilor de audit, acceptate de către autoritățile și instituțiile din cadrul/din subordinea MADR, responsabile de gestionarea, implementarea și controlul acestora, se sistează, iar sumele plătite necuvenit se recuperează, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) În cazul cererilor de finanțare/cererilor de plată pentru care nu a fost finalizată plata până la data implementării constatărilor și recomandărilor formulate în cadrul misiunilor de audit, inclusiv a plăților sistate potrivit alin. (2), agenția de plăți diminuează în mod corespunzător cuantumul sprijinului financiar, după caz.

(4) Pentru punerea în aplicare a prevederilor alin. (2)-(3), autoritățile și instituțiile responsabile de gestionarea, implementarea și controlul intervențiilor din cadrul/din subordinea MADR elaborează, modifică sau completează, după caz, acte normative, ghiduri, proceduri sau instrucțiuni, aferente implementării intervențiilor care fac obiectul constatărilor și recomandărilor și informează beneficiarii cu privire la modificările intervenite.»”

Timac Agro România lansează DigiTAR Agro – prima platformă digitală din agribusiness care automatizează managementul contractelor cu partenerii!

Timac Agro România anunță lansarea DigiTAR Agro, o premieră în sectorul agribusiness din România. Este prima platformă care digitalizează complet contractele și automatizează actele adiționale/anexele cu clienții, permite semnarea bulk a acestora și creează o arhivă trasabilă și ușor de urmărit. Această inițiativă marchează un nou pas în direcția digitalizării agriculturii și reconfirmă angajamentul companiei față de inovație și eficiență.

DigiTAR Agro a fost creată cu un obiectiv clar: reducerea timpului și a volumului de muncă manuală pentru partenerii din distribuție. Platforma permite generarea automată a anexelor necesare în relația comercială, eliminând nevoia de completări manuale, reducând consumul de hârtie și optimizând fluxul de lucru. Este o soluție intuitivă, rapidă și complet integrată în procesele existente.

„Digitalizarea înseamnă eficiență, transparență și timp câștigat. Cu DigiTAR Agro, simplificăm munca partenerilor și a echipelor implicate, pentru ca atenția lor să se poată concentra acolo unde contează cel mai mult – dezvoltarea businessului agricol. Este o premieră în agribusinessul românesc și un exemplu concret de cum inovația poate transforma procesele tradiționale într-un mod eficient și sustenabil.” – Cristiana Olariu Barbu, Director Financiar Timac Agro Romania.

Timac Agro România este parte a Grupului Roullier și activează de aproape 20 de ani pe piața românească, fiind recunoscută pentru inovație, pionierat și soluții agronomice de înaltă performanță. Compania oferă fertilizanți specifici, biostimulatori și consultanță agronomică personalizată, contribuind activ la dezvoltarea unei agriculturi moderne și sustenabile.

 

În arest, după ce-au furat două vaci și s-au luat în coarne cu polițiștii!

Trei bărbați au fost arestați preventiv după ce au furat două vaci, iar ulterior unul dintre ei i-a amenințat cu moartea pe polițiști.

Printr-un comunicat remis marți presei, Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova transmite că a fost formulată o propunere de arestare preventivă pe numele a trei inculpați: L.C., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și ultraj, Ș.S.I., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, și L.I., recidivist, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Potrivit procurorilor, în noaptea de 17 spre 18 septembrie 2025, cei trei inculpați au furat două vaci din rasa Bălțată Românească dintr-o gospodărie din localitatea Sâmbăteni, județul Arad, le-au încărcat într-o autoutilitară și le-au vândut, în aceeași noapte, unei persoane din localitatea Chier, cauzând persoanei vătămate un prejudiciu de aproximativ 25.000 lei.

„În data de 9 noiembrie 2025, în timpul efectuării unor percheziții domiciliare într-un dosar având ca obiect infracțiunea de furt calificat, inculpatul L.C., deși era încătușat, s-a îndreptat amenințător spre unul dintre lucrătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și i-a adresat următoarele amenințări: «Te omor! Că te urmăresc unde stai, la tine acasă te omor!», și «Lasă că te urmăresc eu unde stai și-ți tai gâtul» – amenințările fiind surprinse de dispozitivul body-cam. De asemenea, la scurt timp, același inculpat, i-a adresat unui lucrător din cadrul Poliției Orașului Lipova următoarea amenințare: «…te urmăresc unde stai și intru în casă și te omor!», și aceasta fiind surprinsă de dispozitivul body-cam”, se arată în rechizitoriul procurorului de caz.

Pe 10 noiembrie 2025, urmare a propunerii de luare a măsurii arestării preventive formulate de procuror, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Lipova a dispus luarea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile față de toți cei trei inculpați.

Activitățile au fost desfășurate de către organele de cercetare penală din cadrul Poliției Orașului Lipova, Secția 7 Poliție Rurală Lipova, Secției 8 Poliție Rurală Săvârșin sub coordonarea procurorului de caz. În cauză, au acordat sprijin lucrătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Arad, IPJ Arad – Biroul pentru Protecția Animalelor și Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad, se mai precizează în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova.

Citește și: Furt ca în filme, bovine de rasă dispărute peste noapte

Secetă CATASTROFALĂ! Autoritățile pregătesc evacuarea locuitorilor din capitală

Cea mai gravă secetă din ultimele decenii lovește una dintre cele mai populate capitale din Orientul Mijlociu, unde autoritățile se confruntă cu o criză de apă fără precedent. Lipsa ploilor, temperaturile extreme și gestionarea deficitară a resurselor au dus la scăderea nivelului principalelor rezervoare de apă sub 10% din capacitate în capitala Iranului, Teheran, transmit mai multe publicații internaționale.

Potrivit informațiilor publicate de France24, BBC și The Independent, guvernul a anunțat un plan de raționalizare strictă a apei, iar dacă ploile nu vor reveni în următoarele săptămâni, evacuarea treptată a populației din capitală devine o posibilitate reală. În total, peste 10 milioane de locuitori ar putea fi afectați direct de tăierile de apă.

Criza s-a amplificat în ultimii ani pe fondul scăderii dramatice a precipitațiilor și al consumului excesiv din agricultură, sector care absoarbe aproape 90% din resursele de apă disponibile. În același timp, infrastructura veche și pierderile mari din rețelele de distribuție agravează situația.

Autoritățile au confirmat că unele zone din capitală primesc apă doar câteva ore pe zi, în timp ce marile baraje din jurul orașului sunt aproape complet secate. Guvernul a cerut populației „să reducă drastic consumul”, avertizând că lipsa apei ar putea deveni o problemă de securitate națională.

Specialiștii atrag atenția că actuala secetă este un semnal de alarmă pentru întreaga regiune. „Este cea mai gravă criză hidrologică din ultimele decenii. Dacă nu se iau măsuri rapide de modernizare a sistemelor de irigații și de conservare a apei, vor urma ani și mai grei”, a declarat un expert citat de France24.

Legumicultorii cer modificarea condițiilor pentru subvenții! Se cere și închiderea Casei Unirea

Legumicultorii români se confruntă cu probleme majore în valorificarea produselor și în asigurarea unei piețe corecte. Gheorghe Vlad, președintele Organizației Interprofesionale pentru Produse Agroalimentare (OIPA) Legume-Fructe, atrage atenția asupra disfuncționalităților sistemului, de la modul de acordare a subvențiilor până la rolul tot mai neclar al Casei Unirea, instituție creată pentru sprijinirea producătorilor locali, dar care, potrivit acestuia, „a devenit un bolnav ținut la perfuzii”.

Reprezentantul legumicultorilor cere modificarea condițiilor de acordare a subvențiilor, astfel încât să se pună mult mai mare accent pe cooperative și pe fermierii care vând pe factură.

”Ar trebui să aloce foarte mare prioritate cooperativelor și formelor asociative pentru a plăti subvenția la producția vândută pe factură. Atunci am un raport cu bugetul statului, este legal, nu am o problemă în a furniza produs către piață. Un alt aspect este cel legat de atestatul de producător, care este o hârtie și îmbracă forma dovezii că el este producător și se folosesc copiile care sunt legalizate sau nelegalizate, iar unii pun etichete la marfă românească la marfă care e din import. Iar consumatorul s-a trezit în fața faptului că marfa nu are gust, pentru că din import. Nu mai este varza de Lungulețu, nu mai este cartoful de Dăbuleni sau de Covasna, pentru că piața a cerut-o, iar tarabagiul a trebuit să fie permanent, să-și achite acele taxe către piețele agroalimentare”, a precizat Gheorghe Vlad, într-un interviu acordat jurnalistului Ovidiu Ghinea.

În ceea ce privește Casa Unirea, instituția care ar fi trebuit să conecteze producătorii români cu marile lanțuri de retail, președintele OIPA Legume-Fructe critică dur lipsa de transparență și de rezultate concrete, cerând desființarea acestei entități.

”Casa Unirea este ca un bolnav ținut la perfuzii. Este practic degeaba, ar trebui închisă. Nimeni nu ne-a spus o realitate, toți miniștri care s-au perindat acolo au vină, pentru că nimeni nu ne-a prezentat un bilanț. Nimeni nu a făcut o predare de gestiune, cine și ce vrea să ascundă acolo n-am înțeles, iar producătorul român suferă. Contextul Casei Unirea s-a depreciat și denaturat din primii ani de funcționare. Marfă românească are, însă cantitățile sunt infime, pentru că raporturile cu una dintre rețele care are magazine de dimensiuni mai mici nu are comenzile atât de mari”, a mai spus Gheorghe Vlad.

În concluzie, reprezentantul OIPA Legume-Fructe solicită reformarea urgentă a mecanismelor de susținere a legumicultorilor români, o monitorizare strictă a trasabilității produselor și o politică agricolă coerentă care să sprijine fermierii și cooperativele din sectorul legumicol.

Probleme mari pentru crescătorii de oi – Fermierii vând animalele, dar nu își primesc banii

Problema întârzierilor la plată pentru animalele vândute devine tot mai gravă pentru crescătorii de oi din România, susține Constanța Ștefan, președinta Asociației „Țara Loviștei”. Potrivit acesteia, sute de producători din sectorul ovin au livrat marfa către intermediari și exportatori, dar nu au primit contravaloarea tranzacțiilor, unele dintre ele realizate încă din luna ianuarie. Situația tensionată aduce din nou în prim-plan lipsa unui mecanism de protecție pentru fermieri, care acuză că au ajuns „banca exportatorilor”.

În multe cazuri, crescătorii de oi primesc doar promisiuni sau „bilete la ordin”, care rămân neacoperite luni întregi.

”Este în floare acest lucru în România. Sunt sute, poate chiar peste o mie de fermieri care au vândut marfa și nu au primit banii pentru ceea ce au vândut. Li se dau așa-numitele bilete la ordin, că le plătește. De exemplu, am un fermier care îi ianuarie a vândut de peste 60.000 de euro și nu și-a luat banii nici acum. Și știți ce mă deranjează pe mine? Că peste tot se spune că s-au vândut animale din România, s-au vândut la export; automat că în momentul în care animalul a plecat din port, banii au intrat în contul celui care l-a livrat, dar de ce nu dau banii fermierului de unde au luat marfa”, a precizat Constanța Ștefan, în emisiunea ”Agricultura, o șansă pentru România”.

Pentru a preveni astfel de abuzuri, Constanța Ștefan propune introducerea unei platforme digitale naționale care să monitorizeze tranzacțiile din sectorul zootehnic. Ideea este ca niciun transport de animale să nu poată părăsi țara fără dovada plății către crescătorii de oi români.

”Știți ce o să propun eu? Sunt țări unde cei care importă ceva din altă țară nu au voie să intre în țara respectivă cu marfa până nu fac dovada plății. Că tot e digitalizarea în floare la noi, în România, aș vrea să se facă o platformă unde tot ceea ce se cumpără din România să se înscrie la exportator pe acea platformă și să nu aibă dreptul să plece din port vaporul până nu face dovada că a plătit marfa la fermierii din România”, a subliniat Constanța Ștefan.

Aceasta avertizează că actualul sistem permite intermediarilor să folosească munca fermierilor ca formă de finanțare gratuită.

”Ne-am săturat. Noi, ciobanii români, am ajuns banca exportatorilor, o bancă de unde iau ei credit nelimitat și fără nicio dobândă. Nu cred că se mai poate așa ceva. Ar trebui un respect și pentru cei care muncesc și duc greul cu creșterea animalelor”, a mai declarat reprezentanta oierilor.

APIA schimbă cifrele pentru plățile în avans către fermieri!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță luni noi cifre legate de plățile în avans pentru fermieri.

Din păcate însă, datele problemei rămân aceleași, instituția preferând să se raporteze în continuare doar la numărul de beneficiari, fără niciun fel de referire la suprafața agricolă/dimensiunea fermei.

Astfel, potrivit unui comunicat remis redacției AgroTV, în cadrul Campaniei de plăți în avans aferentă anului de cerere 2025, în perioada 16 octombrie-10 noiembrie 2025, au fost autorizate la plată un număr de 553.545 fermieri, cu suma totală de 503.838.336,10 euro (2.559.619.384 lei).

Reprezentanții APIA precizează că, până în momentul de față, instituția a efectuat plăți în valoare totală de 444.745.606,97 euro (2.259.574.530,76 lei), pentru 543.882 beneficiari.

Plățile pentru intervențiile finanțate din FEGA se efectuează în lei, la cursul de schimb valutar de 5,0806 lei/euro, iar plățile pentru măsurile finanțate din FEADR se realizează la cursul de 4,9743 lei/euro.

„APIA își reafirmă angajamentul de a sprijini fermierii prin plăți efectuate în cel mai scurt timp, pentru a susține continuitatea activităților agricole”, se mai arată în comunicatul citat.

Alocare suplimentară de fonduri europene pentru zonele rurale

Comisia Europeană propune o serie de modificări la proiectul de buget al UE pentru perioada 2028-2034, printre care o alocare suplimentară de fonduri europene pentru zonele rurale, dar și o întărire a rolului jucat atât de autoritățile locale, cât și de Parlamentului European în gestionarea, respectiv stabilirea regulilor de acordare a acestor fonduri.

Potrivit europarlamentarului Dan Motreanu, aceste modificări urmează a fi puse în discuție în cadrul unei dezbateri privind viitorul buget al UE ce va avea loc miercuri, 12 noiembrie, în plenul Parlamentului European.

„În calitate de europarlamentar, am spus în mod repetat că fondurile de coeziune și pentru agricultură, esențiale pentru dezvoltarea României, trebuie să rămână separate în viitorul buget al UE, iar finanțarea să rămână cel puțin la nivelul actual. PPE și alte grupuri din Parlamentul European și-au manifestat opoziția față de proiectul inițial, în special față de comasarea fondurilor pentru coeziune și agricultură și față de planurile naționale în care rolul autorităților locale și regionale este diminuat”, a scris Dan Motreanu pe rețelele de socializare.

Conform acestuia, Comisia Europeană propune un nou „obiectiv rural”, prin care statele membre ar trebui să direcționeze 10% din partea flexibilă a planurilor lor către zonele ruralel și să ofere autorităților regionale un rol sporit în deciziile privind utilizarea fondurilor.

De asemenea, mai scrie Motreanu, Comisia este de acord cu întărirea implicării Parlamentului European în stabilirea regulilor de alocare a resurselor publice ale UE.

„Aceste modificări nu rezolvă în totalitate toate problemele semnalate, dar reprezintă un pas clar înainte și un semnal politic important: Comisia Europeană a înțeles mesajul transmis de Parlamentul European și de Grupul PPE. Este un prim pas, dar cred în continuare că proiectul inițial al Comisiei trebuie să sufere modificări mai ample. Renunțarea la politicile de coeziune și agricultură în favoarea unui fond unic nu reprezintă o reformă. Este o diluare. Nu le putem cere fermierilor și comunităților locale să concureze pentru același buget. Aceste sectoare au misiuni distincte”, a mai transmis europarlamentarul Dan Motreanu.

Meteorologii anunță vreme cu toane în următoarele 2 săptămâni

Meteorologii apreciază că vremea va fi extrem de schimbătoare în următoarele două săptămâni, la nivelul întregii țări, însăși Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizând asupra gradului ridicat de incertitudine al prognozei date publicității luni.

Potrivit meteorologilor, în Banat, până în data de 15 noiembrie, valorile termice diurne vor fi în creștere, de la o medie a maximelor de 12°C la aproximativ 16-17°C, astfel că vremea va deveni caldă pentru această perioadă. Pe de altă parte, media minimelor termice, însă, va scădea de la 7°C la 1-3°C. Ulterior, gradul de incertitudine al prognozei va fi foarte ridicat, dar cel mai probabil, va urma o alternanță de zile reci și calde, temperaturile urmând să se situeze atât peste, cât și sub mediile climatologice specifice celei de a doua jumătăți a lunii noiembrie. Va ploua în prima zi de prognoză și după data de 15 noiembrie.

Și în Crișana, media maximelor termice va fi în creștere, de la 11°C în prima zi, până în jurul a 15°C în data de 15 noiembrie. În același interval de timp, temperaturile minime se vor situa, în medie, în general între 2°C și 4°C. Ulterior, gradul de incertitudine al prognozei meteo va fi foarte ridicat, dar cel mai probabil, va urma o alternanță de zile reci și calde, temperaturile urmând să se situeze atât peste, cât și sub mediile climatologice specifice celei de a doua jumătăți a lunii noiembrie. Va ploua în prima zi de prognoză și, temporar, după data de 15 noiembrie.

În Transilvania, meteorologii estimează că, în prima săptămână, media maximelor termice se va situa în general între 11·C și 13°C, iar a minimelor va scădea de la 7°C, în prima noapte, până în jurul valorii de -2°C, în ultimele nopți. Ulterior, gradul de incertitudine al prognozei va fi foarte ridicat, dar cel mai probabil, va urma o alternanță de zile reci și calde, temperaturile urmând să se situeze atât peste, cât și sub mediile climatologice specifice celei de a doua jumătăți a lunii noiembrie. Temporar, vor fi precipitații la începutul intervalului și după data de 15 noiembrie.

În Maramureș, până la mijlocul lunii noiembrie, valorile termice diurne vor fi în creștere, media maximelor urmând să atingă, de la 10°C, la aproximativ 13-14°C, iar vremea va deveni caldă pentru această perioadă. Media minimelor termice, însă, va scădea de la 5°C, până în jurul valorii de 0°C. Ulterior, gradul de incertitudine al prognozei va fi foarte ridicat, dar cel mai probabil, se vor succede zile reci cu unele mai calde, iar temperaturile se vor situa atât peste, cât și sub mediile climatologice specifice celei de a doua jumătăți a lunii noiembrie. Poptrivit meteorologilor, va ploua local, în primele zile, urmând ca după data de 15 noiembrie precipitațiile să fie mai intense și pe arii mai extinse.

În Moldova, până spre finalul primei săptămâni de prognoză, media maximelor termice se va situa în general între 11°C și 13°C, iar a minimelor va scădea de la 8°C, în prima noapte, până în jurul valorii de 2°C, în ultimele nopți. Ulterior, gradul de incertitudine al prognozei meteo va fi foarte ridicat, dar cel mai probabil, se vor succede zile reci cu unele mai calde, iar temperaturile se vor situa atât peste, cât și sub mediile climatologice specifice celei de a doua jumătăți a lunii noiembrie. Temporar, vor fi precipitații în primele zile ale intervalului și, din nou, începând cu data de 16 noiembrie.

În Dobrogea, până în data de 13 noiembrie se va răci, media maximelor va scădea de la 18°C la 13°C, iar a minimelor de 13°C la 5°C. Potrivit meteorologilor, în următoarele două zile se va încălzi ușor, însă ulterior gradul de incertitudine al prognozei va fi foarte ridicat. Cel mai probabil, se vor succede zile reci cu unele mai calde, iar temperaturile se vor situa atât peste, cât și sub mediile climatologice specifice celei de a doua jumătăți a lunii noiembrie. Temporar, va ploua în primele zile și, din nou, după data de 16 noiembrie.

În Muntenia, valorile termice diurne nu vor avea variații semnificative până în data de 15 noiembrie, iar media maximelor va fi în general de 13-14°C. În același timp, media temperaturilor minime va scădea de la 10°C, în prima noapte, până în jurul valorii de 2°C, în ultimele nopți. Ulterior, gradul de incertitudine al prognozei meteo va fi foarte ridicat, dar cel mai probabil, se vor succede zile reci cu unele mai calde, iar temperaturile se vor situa atât peste, cât și sub mediile climatologice specifice celei de a doua jumătăți a lunii noiembrie. Temporar, va ploua în primele zile, apoi după data de 16 noiembrie.

În Oltenia, în prima săptămână, media maximelor termice se va situa în general între 12°C și 15°C, iar a minimelor va scădea de la 10°C, în prima noapte, până spre 1-2°C, în nopțile următoare. Ulterior, gradul de incertitudine al prognozei va fi foarte ridicat, dar cel mai probabil, se vor succede zile reci cu unele mai calde, iar temperaturile se vor situa atât peste, cât și sub mediile climatologice specifice celei de a doua jumătăți a lunii noiembrie. Temporar, va ploua în prima zi și după data de 16 noiembrie.

La munte, vremea va fi schimbătoare. Potrivit meteorologilor, vor fi alternanțe de zile reci și zile mai plăcute termic, în general, media maximelor terice urmând să se situeze între 4°C și 10°C, iar a minimelor în jurul pragului de îngheț. Vor fi precipitații, temporar, în primele trei zile și, din nou, după data de 15 noiembrie, se mai arată în prognoza ANM pentru perioada 10-23 noiembrie 2025.

Citește și: Meteorologii vin cu noi estimări – Cum va fi vremea până pe 8 decembrie

Zona în care se scot la vânzare terenuri agricole pe bandă rulantă!

Vânzările de terenuri agricole încep să înregistreze din nou valori din ce în ce mai mari, în luna octombrie consemnându-se 12.988 de tranzacții la nivel național, cu aproape 1.000 mai mult decât decât cele înregistrate în septembrie, conform statisticii publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

De departe topul vânzărilor de terenuri agricole în cea de-a zecea lună a anului 2025 este dominat de județul Dolj, unde s-au înregistrat nu mai puțin de 1.342 de tranzacții.

În topul tranzacțiilor cu terenuri agricole se mai află județele Timiș – 613, Buzău – 580 și Arad – 517.

De cealaltă parte, cu cele mai puține terenuri vândute în luna octombrie, se află județul Teleorman – 26 și județele Maramureș și Sălaj, unde s-au înregistrat câte 74 de tranzacții.

Ca de obicei, municipiul București figurează cu zero tranzacții la această categorie de terenuri.

VIDEO Dr. Ing. Horia Ghibu – Când și cum se fac tăierile la trandafiri

Tăierile la trandafiri sunt una dintre cele mai importante lucrări de întreținere pentru a menține plantele sănătoase, viguroase și pline de flori. În funcție de soi și de perioada anului, aceste tăieri pot stimula o înflorire abundentă și pot preveni îmbolnăvirea tufelor. În materialul video de mai jos, Dr. Ing. Horia Ghibu explică pas cu pas când și cum se fac tăierile la trandafiri, oferind sfaturi practice pentru grădinarii care doresc rezultate spectaculoase în grădina lor.

Respectarea regulilor corecte de tăiere nu doar că îmbunătățește aspectul estetic al trandafirilor, dar contribuie și la o dezvoltare echilibrată a tufei, asigurând plante puternice și rezistente la boli sau ger.

video
play-sharp-fill