Un accident grav petrecut în acest weekend a mobilizat zeci de salvatori din județul Iași. Un ieșean s-a răsturnat cu tractorul într-o zonă împădurită din comuna Todirești și a rămas prins sub greutatea mașinii agricole.
Acesta a fost văzut de un sătean care a sunat la numărul unic de urgență 112, alarmând de îndată autoritățile.
La fața locului au fost trimise de urgență mai multe echipaje din cadrul Secției de Pompieri Pașcani — o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și un echipaj de prim ajutor calificat, însumând opt cadre militare. În sprijin au intervenit o ambulanță SAJ cu medic, dar și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Todirești.
Misiunea a fost dificilă pentru că terenul era accidentat.
Ajunși în zonă, pompierii l-au găsit pe bărbatul răsturnat cu tractorul încarcerat sub utilaj, însă în stare conștientă.
Relieful greu accesibil și terenul accidentat din pădure au transformat operațiunea de salvare într-o misiune extrem de dificilă.
„Accesul dificil a impus un efort fizic deosebit și o coordonare atentă din partea tuturor forțelor. Salvatorii au stabilizat utilajul pentru a lucra în siguranță, reușind ulterior să extragă victima”, au transmis reprezentanții ISU Iași.
Din cauza terenului impracticabil pentru autospeciale, după finalizarea manevrelor de descarcerare, salvatorii au fost nevoiți să transporte bărbatul rănit pe targa specială pe o distanță de aproximativ 500 de metri prin pădure.
Misiunea s-a încheiat cu succes în momentul în care victima a fost predată medicului de pe ambulanța SAJ, care i-a acordat bărbatului primele îngrijiri la fața locului înainte de a-l transporta la spital pentru investigații suplimentare.
Medicii ieșeni fac toate eforturile să îl salveze pe tractorist.


