Anul agricol 2025–2026 oferă motive de optimism pentru fermieri după o perioadă în care seceta și lipsa precipitațiilor au afectat constant culturile. Cantitățile de apă acumulate în sol din toamna trecută până la începutul acestui an, dar și stratul de zăpadă depus uniform pe terenuri au contribuit la protejarea culturilor.
Fermierii din zona Dobrogea spun că începutul de an arată promițător, însă rezultatele finale vor depinde în continuare de lucrările din câmp și de evoluția vremii în lunile următoare.
„Anul agricol în care ne aflăm este un an pe care îl putem aprecia ca fiind promițător. Din septembrie până în ianuarie 2026 avem cumulat aproximativ 370 de litri de apă pe metru pătrat. O cantitate bună ținând cont că în zona Dobrogea precipitațiile sunt tot mai rare. Acest lucru ne dă speranțe că vom avea un an promițător. Desigur, în continuare depinde de noi ce vom face în câmp ca să obținem producțiile pe care ni le dorim”, a declarat fermierul Constantin Soare.
Acesta a subliniat și rolul esențial al ninsorilor din această iarnă care au protejat culturile în fața gerului sever.
„Și zăpada a fost o binecuvântare, aceasta a fost așezată uniform pe fiecare teren în parte. Am avut un strat care ne-a acoperit culturile acolo unde a fost. Dacă nu ar fi fost eram într-o situație foarte gravă, iar acolo unde zăpada nu a acoperit întreaga înălțime a plantelor, acestea au fost arse de gerul pe care nu l-am mai avut de mult timp. Zăpada ne-a protejat culturile și ne permite să sperăm la un an bun”, a mai spus fermierul.
Citește și: Reduceri de impozite, cu cerere la primărie, pentru terenurile agricole calamitate de secetă!


