Zeci de bâte, agitate pe ulițele satului. Jandarmii sunt în alertă

bătaie cu bâte la Ruginoasa

Jandarmii ieșeni sunt în alertă, având în vedere că se pregătesc bâtele și alte obiecte de recuzită cu care două celebre grupări de „răboinici” se vor înfățișa la binecunoscuta bătălie de la Ruginoasa, din 31 decembrie.

 Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” va asigura măsurile de ordine și siguranță publică, în sistem integrat, împreună cu Inspectoratul de Poliție Județean Iași, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași și Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași, la manifestările tradiționale de Anul Nou, desfășurate în localitatea Ruginoasa, din județul Iași.  

Pentru ca fiecare să știe ce are de făcut, la Primăria Ruginoasa a avut loc, sub autoritatea Instituției Prefectului județul Iași, întâlnirea dintre reprezentanții structurilor MAI cu atribuții în domeniul ordinii publice și situațiilor de urgență și autoritățile locale cu reprezentanții cetelor de mascați din satele Dumbrăvița, Bugioaia și Rediu.

În primul rând, au fost reamintite prevederile legale în vigoare privind portul și folosirea obiectelor contondente de către participanții la manifestările publice, precum și riscurile la care se supun, atât cele cu incidență penală, cât și cele privind integritatea fizică.

„Totodată, reprezentanții cetelor de mascați au fost asigurați despre faptul că nu se dorește interzicerea tradițiilor și obiceiurilor specifice zonei, prezența forțelor de ordine în comuna Ruginoasa pentru această manifestare având caracter preventiv, în vederea protejării integrității fizice a tuturor persoanelor prezente în spațiul public, dar nu vor fi tolerate activităţile care constituie încălcări ale legislaţiei în vigoare”, spun cei de la Gruparea mobilă din Bacău.

„Războinicii” însă se pregătesc din timp cu măști, bâte și alte obiecte de recuzită și vor ieși pe ulițe de la ora 5 a dimineții de 31 decembrie . Este vorba de „Deleni” și „Văleni”, cele două grupuri rivale care în acest an vor încerca să se bată conform tradiției, însă pe care jandarmii vor încerca să îi țină în frâu. Forțele de ordine vor împânzi satul și nu se vor retrage decât după ce cele două cete vor merge la primărie să facă un mic spectacol pentru ce prezenți.

Tradiția este transmisă din generație în generație cu mândrie, povestește unul dintre coordonatorii trupelor de mascați din Ruginoasa. Măștile folosite sunt făcute de câțiva meșteri populari din zonă.

În anul 2011, un tânăr de doar 17 ani a rămas paralizat, iar un altul a murit. DE asemenea, în anul 2021, unul dintre jandarmi a fost lovit de un sătean supărat că tradiționala bătaie de la Ruginoasa nu mai este cu bâte și violență.

Related Articles