În fiecare an, la 20 mai, se sărbătoreşte Ziua mondială a albinelor. Sărbătoarea evidenţiază importanţa albinelor pentru umanitate şi atrage atenţia asupra necesităţii protejării acestora. Data aleasă reprezintă, de asemenea, ziua de naştere a lui Anton Jana (20 mai 1734 – 13 septembrie 1773), considerat un pionier şi un expert important al apiculturii moderne.
La începutul lunii aprilie, Comisia Europeană a salutat iniţiativa cetăţenească europeană „Salvaţi albinele şi fermierii! Către o agricultură propice albinelor pentru un mediu sănătos” şi a recunoscut importanţa sa, mai ales în contextul crizelor legate de schimbările climatice, poluare şi pierderea biodiversităţii care reprezintă provocări din ce în ce mai mari pentru agricultura şi securitatea alimentară a Europei.
Pesticidele, una dintre principalele cauze ale dispariţiei albinelor
„Această iniţiativă subliniază că trebuie să îi sprijinim, mai mult ca niciodată, pe fermierii europeni pentru a asigura aprovizionarea cu alimente şi protejarea naturii. Acesta este motivul pentru care politica agricolă comună îi ajută pe fermieri să consolideze protecţia polenizatorilor, de exemplu prin sprijinirea conservării habitatelor, a agriculturii ecologice, a agroecologiei şi a programelor apicole durabile. Cu cât lucrăm mai mult cu fermierii în vederea protejării polenizatorilor, cu atât vom înregistra mai multe progrese pentru asigurarea securităţii alimentare durabile”, a declarat comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski.
Decimarea populaţiilor de albine a determinat ţări ca Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie sau China să emită norme de reglementare pentru restrângerea folosirii pesticidelor, una dintre principalele cauze ale dispariţiei albinelor.
Studiile efectuate de ONU şi de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii arată că populaţiile de albine şi de polenizatori sălbatici s-au restrâns drastic, în ultimii ani, ca o consecinţă a activităţii umane iraţionale – agricultura intensivă, utilizarea pe scară largă a pesticidelor, poluarea, schimbările climatice, etc.
Albinele aduc peste 14 miliarde de euro, pe an, venituri la nivelul UE
Albinele sunt cele mai importante vieţuitoare de pe pământ. Ele întreţin 78% din flora autohtonă şi aduc venituri la nivelul Uniunii Europene de peste 14 miliarde de euro, pe an, din vânzarea produselor apicole. Pentru a face o jumătate de kilogram de miere, o albină trebuie să zboare aproximativ 144.840 km – de circa trei ori distanţa parcursă în jurul globului.
România produce, în medie, 22.000 de tone de miere anual, clasându-se pe locul patru în Europa, iar efectivele estimate sunt de aproximativ 1,47 de milioane de familii de albine.
Muzeul Naţional al Satului: Târgul de miere
Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizeză în perioada 20-21 mai 2023 Târgul de miere, eveniment ce va cuprinde o serie de întâlniri cu apicultori veniţi din toată ţara pentru a vorbi despre beneficiile mierii şi importanţa albinei pentru întreaga omenire. Sâmbătă, 20 mai, de la ora 13.00, la Casa Apicultorului (Casa Cut) din interiorul spaţiului muzeal, actorul Nae Alexandru împreună cu interpreta de muzică populară Narcisa Băleanu vor pune în scenă Povestea Casei Cut şi vor familiariza publicul cu tradiţiile apicultorilor.