Aproape 370 de mii de porci afectați de PPA, în 585 de focare!

1

În România sunt active 585 de focare de pestă porcină africană (PPA) în 35 de judeţe şi Bucureşti, fiind afectate un număr de 368.779 de porcine în focarele active, conform datelor furnizate de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Astfel, conform datelor ANSVSA, din totalul focarelor care erau active joi, 21 octombrie, 20 erau în exploataţii comerciale şi trei în exploataţii comerciale de tip A.

Din 2019 şi până în prezent au fost stinse 3.640 focare de PPA, dintr-un total de 4.225 înregistrate în perioada menţionată la nivel national.

Reprezentanții ANSVSA arată că, în ultima săptămână, au fost stinse un număr de 32 de focare de pestă porcină africană (PPA) din gospodăriile populaţiei în 12 județe, însă au fost înregistrate alte 26 de focare noi de PPA, în 17 județe.

De asemenea, în intervalul 15-21 octombrie 2021 au fost înregistrate 2 cazuri noi de PPA la mistreți: unul în Județul Buzău, fiind vorba de unmistreț vânat, și unul în Județul Cluj, la un mistreț găsit mort.

De la prima semnalare a prezenței virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017, și până în prezent, au fost diagnosticate 5.885 de cazuri la mistreți în 41 de județe. În conformitate cu prevederile europene, cazurile la mistreți se sting după cel puțin 2 ani de la apariția lor.

Reprezentanții ANSVSA atrag atenția că principalele cauze care duc la apariţia de noi focare PPA sunt: intrarea și ieşirea porcinelor în și din exploataţii fără a se solicita medicului veterinar documente care să ateste starea de sănătate a acestora; scoaterea animalelor din zonele de restricţie (protecţie, supraveghere, infectată), deci nerespectarea restricţiilor prevăzute în prevederile Regulamentului delegat (UE) 2020/687 care trebuie să se stabilească şi să se aplice în aceste zone; sacrificarea animalelor bolnave fără notificarea medicului veterinar, carnea provenită de la acesta constituind în permanenţă o sursă de difuzare a virusului PPA (virusul rezistă în carne congelată peste doi ani); nerespectarea obligației de către deţinători de a anunţa medicul veterinar atunci când la porcii pe care îi deţin apar îmbolnăviri şi/sau mortalităţi; de multe ori, aruncarea/abandonarea cadavrelor provenite de la porcii morţi de PPA în pădure, păşune, marginea apelor etc; nerespectarea măsurilor minime de biosecuritate, în multe exploataţii nonprofesionale aflate în zonele de protecţie şi supraveghere, stabilite şi aprobate în cadrul CLCB.