Privesc cu atenție la noua strategie europeană, cea numită ”De la fermă la furculiță” și încerc să găsesc toate avantajele pe care aceasta le va aduce fermierilor europeni și nouă, în calitate de consumatori de alimente. Și încerc să fiu cât mai atent și lipsit de prejudecăți pentru a nu rata adevărul. În conformitate cu declarațiile oficiale, dar precizez – venite mai mult dinspre politicieni, și cu cele ale organizațiilor de mediu și mai puțin dinspre fermieri, o să fie bine.
Adică tăiem din substanțele folosite acum și care ne otrăvesc – pe noi și natura. Mai exact, trebuie reduse drastic consumurile de îngrășăminte chimice, de pesticide și erbicide, dar și de antibiotice în zootehnie. Plus că va fi obligatorie cultivarea a un sfert din terenuri în sistem bio.
Clar, asta știe toată lumea și mie îmi este clar că deși încă nu e literă de lege, asta e direcția în care mergem. Că vrem sau nu, asta e. Problema pe care o văd este cea legată de uniformitatea aplicării deciziilor, fără ca cineva să țină cont că fermierul francez poate are în curte o mașină mai scumpă și mai rapidă, pe când fermierul din România de obicei se mulțumește cu un Logan.
Nu că aceasta din urmă nu ar fi o mașină bună, dar să fim serioși, nu comparăm mere cu pere, chiar dacă toate cresc în marea grădină a Uniunii Europene. Da, știu că normele europene se aplică unitar, dar pare exact situația în care eu aș fi pus să predau matematică superioară la facultate, deși pregătirea mea este minimă în domeniu.
Întorcându-ne la strategia ”De la fermă la furculiță”, pot spune, din discuții, multe discuții, pe care le-am avut în ultimul timp cu destui fermieri, ca unii afirmă că le este teamă de viitor. Că nu mai au curaj să continue ce au început pentru că, nu-i așa, nu e fair-play să schimbi regulile jocului în timpul meciului.
Da, știu că vor fi destui cei care spun că mai este suficient timp pentru a te adapta, pentru a folosi soluții mai puțin dăunătoare mediului… Cred. Dar care sunt aceste soluții și la ce costuri vin ele? Și care le este eficiența în agricultura care trebuie să hrănească câteva sute de milioane de europeni și să și exporte de multe miliarde de euro? Astea sunt doar o parte dintre întrebările la care aș vrea răspunsuri.
De fapt, nu eu, că nu contez, dar agricultura românească, cea din Ungaria, cea din Bulgaria, cea din Slovacia și așa mai departe au dreptul la informare onestă și la alternative. Ce îmi este clar până acum e că fermierii încă sunt debusolați, că poate au crezut până în ultima clipă că nu vor fi loviți cu cea mai mare măciucă pe care au găsit-o unii, că vor fi lăsați să trăiască și să muncească pe mai departe…Visuri, nu-i așa?
Și, la final, câteva cuvinte despre intenția oficialilor europeni de a asigura, sper să nu greșesc, venituri echitabile pentru fermierii europeni. Măreț discurs și militez și eu pentru asta. Mă întreb, totuși, pentru câți dintre fermierii europeni care există la ora actuală? Că, încet, încet, pare un soi pe cale de dispariție…
este parte a
