45 de milioane de cocoșei, uciși anual. Sacrificările păsărilor sub lupa judecătorilor germani

2
45 de milioane de cocoșei, uciși anual. Sacrificările păsărilor sub lupa judecătorilor germani

Din 2022, sacrificările a milioane de pui de găină de gen masculin urmează să fie interzisă în fermele avicole din Germania.

Potrivit unui proiect de act normativ propus de ministrul german al Agriculturii, Julia Kloeckner, și semnat de Executivul de la Berlin, miercuri, 20 ianuarie 2021, în loc de sacrificarea puilor de găină de gen masculin, începând din 2022, crescătorii germani vor trebui să utilizeze tehnologia pentru a împiedica înmulțirea cocoșilor, prin identificarea sexului puilor înainte de eclozare, scriu cei de la DPA, citați de Agerpres.

Ulterior, începând din 2024, vor fi permise numai metode care pot fi utilizate în primele faze ale procesului de incubare, pentru a preveni suferințele embrionilor.

În acest context, șefa Agriculturii germane a apreciat că interzicerea acestei practici lipsite de etică este „un pas semnificativ spre o mai bună protecție a animalelor”.

În fiecare an, în Germania, aproximativ 45 de milioane de cocoșei sunt uciși imediat după eclozare. Și asta deoarece ei nu produc ouă și cresc mai încet decât găinile, astfel încât nu sunt potriviți pentru producția de carne. Sacrificările lor sunt constant criticate de mulți ani de activiștii pentru protecția animalelor.

În urmă cu doi ani, Curtea Administrativă Federală a decis că această practică este permisă numai pentru o perioadă de tranziție.

Mai mult, judecătorii au motivat că bunăstarea animalelor are întâietate față de interesele economice.

Decizia a fost anunțată în ziua în care a debutat Salonul de agricultură „Grune Woche” (n.r. – Săptămâna Verde). Dacă în alți ani, Săptămâna Verde aduna în mod normal sute de mii de vizitatori la Berlin, în prezent, acesta a fost redus la un eveniment de două zile desfășurat online din cauza pandemiei de coronavirus.

De ce sunt blamați cocoșii

La nivelul anului trecut, în Germania existau aproximativ 50 de milioane de găini performante. Specialiștii spun că fiecare dintre acestea produce până la 300 de ouă pe an. Cocoșii nu pot contribui în mod natural la producția de ouă și sunt doar o opțiune de rezervă pentru producția de carne. Și asta deoarece există deja pui speciali care cresc rapid și au multă carne, spre deosebire de descendenții masculi ai găinilor ouătoare, a căror carne este destul de dură.

Activiștii pentru drepturile animalelor și politicienii au fost nemulțumiți multă vreme de sacrificarea a milioane de pui mici și pufoși.

Printr-un acord, partidele Uniunea Creștin-Democrată (CDU) și Partidul Social Democrat German (SPD) au decis ca sacrificările cocoșeilor să se încheie cel târziu până în 2019, dar planul nu a funcționat.

Sursă foto: Pixy.org (caracter ilustrativ)