Prognoza METEO până la sfârșit de februarie – Gerul și ninsorile își fac din nou apariția

România va traversa, în următoarele zile, o perioadă cu vreme mai caldă decât în mod obișnuit pentru luna februarie, însă această încălzire va fi temporară. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), după mijlocul lunii este așteptată o schimbare semnificativă a regimului termic, cu revenirea temperaturilor scăzute și posibile precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

Directorul executiv al ANM, Elena Mateescu, a declarat că, în zilele imediat următoare, maximele termice vor fi cuprinse între 5 și 16 grade Celsius. Cele mai ridicate valori sunt prognozate în regiunile intracarpatice, în timp ce în zonele extracarpatice temperaturile vor fi ușor mai scăzute, dar vor putea depăși totuși 10–11 grade Celsius. În ansamblu, vremea va fi predominant frumoasă și neobișnuit de caldă pentru această perioadă.

”În următoarele zile, vom înregistra o creștere a temperaturilor, maxime de mâine de așteptat între 5 și 16 grade Celsius, cele mai ridicate valori fiind prognozate în regiunile intracarpatice, în timp ce în cele extracarpatice așteptăm valori ușor mai coborâte, însă și aici, temperaturile maxime vor putea depăși 10-11 grade Celsius. Vremea în general frumoasă și mai caldă decât în mod obișnuit va fi de interes cel puțin până la mijlocul lunii, respectiv până duminică inclusiv”, a precizat Elena Mateescu, la AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

După datele de 17–18 februarie, temperaturile vor scădea din nou, iar nopțile vor deveni foarte reci, în special în depresiuni și în regiunile estice ale țării, unde minimele pot coborî sub pragul de minus 10 grade Celsius.

”Așteptăm din nou o răcire, astfel încât, după data de 17-18 februarie, temperaturile să fie din nou mai coborâte și nopțile, în special în depresiuni și în zonele estice, să scadă sub minus 10 grade Celsius. (…) Există și o probabilitate destul de ridicată de a avea precipitații, dacă datele rămân așa, va fi posibil un nou episod de iarnă, ținând cont de temperaturile foarte scăzute și o probabilitate ca precipitațiile să fie sub formă de lapoviță și ninsoare”, a mai subliniat directorul executiv ANM.

Related Articles