Salariul minim din sectorul agricol și industria alimentară urmează să crească de la 1 iulie 2026, odată cu creșterea salariului minim brut pe țară.
Guvernul a aprobat în ședința de joi o ordonanță de urgență care prin care a corelat salariul minim din sectorul agricol și industria alimentară cu nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Astfel, printre alte prevederi ale ordonanței de urgență ce vizează unele măsuri fiscal-bugetare, actul normativ stabilește că, începând cu data de 1 iulie 2026, art. LXX din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 156/2024 din 30 decembrie 2024, care reglementa un nivel distinct al salariului minim pentru sectorul agricol și industria alimentară, va fi abrogat.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, măsura este necesară pentru a evita apariția unor discrepanțe salariale între sectoare, având în vedere că salariul minim în agricultură și industria alimentară este în prezent 4.050 lei, iar salariul minim brut pe țară va crește la 4.325 lei, de la 1 iulie 2026.


