Firmă de procesare a cărnii închisă din cauza mizeriei!

O firmă de procesare a cărnii a fost închisă de DSVSA Bihor, după ce inspectorii au descoperit mai multe probleme în timpul controalelor făcute înainte de Paști. Este vorba despre nereguli legate de igienă, dar și de lipsa documentelor care să arate de unde provine carnea.

Într-un comunicat, DSVSA Bihor, anunță mai multe nereguli în magazinele de carne. Comercianții s-au ales cu amenzi de până la 161.800 de lei. 

„Sectorul industriei alimentare – au fost efectuate 255 activități de control și s-au recoltat și examinat 143 probe alimente. În cadrul activităților de control au fost vizați operatorii alimentari care desfăşoară activităţi de procesare și producție (abatoare, unități de procesare carne, unități de procesare lapte, brutării, laboratoare de cofetărie patiserie etc.), cei ce desfășoară activități de comercializare a cărnii (carmangerii, măcelării) dar și a altor produse alimentare specifice acestor sărbători (peşte, ouă, depozite alimentare, piețe agroalimentare, supermarket-uri, magazine etc.), precum și operatori care dețin unități de alimentație publică și cazare (restaurante, cantine, unități catering, pensiuni, hoteluri etc). Urmare a activităților de control realizate în acest sector au fost aplicate în total 14 sancțiuni contravenționale, din care 3 avertismente, în valoare totală de 161.800 lei. De asemenea au fost retrase de la comercializare și dirijate pentru distrugere o cantitate de 121,57 kg carne și produse din carne, fiind emisă și o ordonanță de interzicere a activității. Principalele neconformități constatate în acest sector, au fost reprezentate de comercializarea de carne neexpertizată, depozitarea și manipularea necorespunzătoare sau în condiții de igienă necorespunzătoare a alimentelor, desfășurarea de activități fără autorizație sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor. În această perioadă s-a intervenit operativ și au fost soluționate 20 notificări transmise prin platformele europene de alertă rapidă – RASFF și AAC”. 

Related Articles