A căzut cu tractorul într-o râpă de 4 metri

În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași au intervenit, marți, în localitatea Slobozia, comuna Voinești, unde fuseseră anunțați că un bărbat a căzut cu tractorul într-o râpă.

De asemenea, a fost mobilizat și un echipaj de prim ajutor calificat (EPA) din cadrul ISU Iași.

Ajunși la fața locului, echipele de intervenție l-au găsit pe conducătorul tractorului proiectat din utilaj într-o râpa cu o adâncime de aproximativ 4 metri. Victima era conștientă, prezentând, din primele evaluări, un posibil traumatism la nivelul bazinului.

Deși zona în care au acționat era una greu accesibilă, salvatorii au reușit să îi acorde tractoristului primul ajutor și să îl evacueze cu bine, victima fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Related Articles