„Gea-muuu’!” – Apel inedit de la SCDL Buzău: Se caută caută sticlă recuperată pentru salvarea serelor

Cercetătorii de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură – SCDL Buzău au lansat o campanie mai puțin obișnuită, prin care fac apel la sprijinul comunității pentru refacerea serelor afectate de vremea capricioasă din acest an.

Sub sloganul „Un geam pentru sera cercetării”, specialiștii de la SCDL Buzău caută geamuri vechi, dar intacte, care pot fi reutilizate pentru înlocuirea celor sparte în urma vijeliilor puternice de pe pacursul anului 2026.

Deși precipitațiile au fost benefice pentru culturile din câmp, serele vechi ale unității de cercetare au avut de suferit. Numeroase geamuri au fost distruse de grindină, iar resursele financiare necesare înlocuirii lor sunt limitate.

„Astăzi nu cerem geamuri noi. Căutăm geamuri vechi cărora să le oferim un rost nou”, transmit reprezentanții SCDL Buzău.

Apelul se adresează instituțiilor publice, școlilor, firmelor, asociațiilor, constructorilor și persoanelor fizice care dețin geamuri provenite din înlocuirea tâmplăriei și care nu mai sunt utilizate. Dacă sticla este întreagă și poate fi folosită în condiții de siguranță, aceasta poate contribui la protejarea plantelor și a materialului biologic valoros din serele cercetării.„Gea-muuu’!” – Apel inedit de la SCDL Buzău: Se caută caută sticlă recuperată pentru salvarea serelor Actualitate SCDL Buzău

Potrivit cercetătorilor, reutilizarea acestor geamuri înseamnă mai mult decât o simplă economie de materiale. Este o contribuție directă la conservarea resurselor genetice horticole, la protejarea colecțiilor de plante și la continuarea activității de cercetare desfășurate la SCDL Buzău.

Cei care doresc să sprijine campania pot dona geamuri, pot distribui mesajul sau pot pune stațiunea în legătură cu firme și instituții care renovează clădiri și înlocuiesc ferestre. De asemenea, este binevenit și sprijinul pentru colectarea și transportul materialelor.

Înainte de preluare, reprezentanții SCDL Buzău vor verifica dimensiunile, compatibilitatea și starea geamurilor, astfel încât acestea să poată fi utilizate în siguranță. Sunt necesare geamuri cu dimensiunile de 90 × 74 cm și 166 × 74 cm.

Mesajul cercetătorilor este unul simplu, dar sugestiv: „Fiecare geam poate proteja o plantă. Fiecare distribuire ne poate apropia de o instituție care ne poate ajuta.”

Persoanele sau organizațiile care pot oferi sprijin sunt rugate să contacteze SCDL Buzău la numărul de telefon 0736.630.639 sau pe adresa de e-mail office@scdlbuzau.ro.

Related Articles