Trufe de peste 80.000 de lei, confiscate de polițiști și inspectorii ANAF după o razie de amploare în județul Bacău

O acțiune de amploare a autorităților din Bacău ce a vizat pe piața neagră a trufelor a scos la iveală nereguli grave. Polițiștii, alături de reprezentanți ai ANAF și ai Gărzii de Mediu, au descins la societăți comerciale și puncte de achiziție din județ, confiscând sute de kilograme de trufe recoltate sau deținute ilegal.

Neregulile au fost depistate în cadrul unei operațiuni vizând prevenirea și combaterea recoltării, transportului și comercializării ilegale a produselor nelemnoase din fondul forestier. 

La acțiune au participat polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, cei de la Economic, sprijiniți de echipe de la Secțiile de Poliție Rurală Onești și Moinești, precum și de inspectori din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și ANAF.

În cadrul controalelor, forțele de ordine au verificat 8 puncte de achiziție a trufelor și 4 societăți comerciale, fiind legitimate 17 persoane.

Bilanțul acțiunii s-a lăsat cu sancțiuni usturătoare respectiv a fost aplicată o amendă de 5.000 de lei, în conformitate cu Legea nr. 171/2010 privind contravențiile silvice. Totodată, autoritățile au dispus măsura complementară de confiscare a 338 de kilograme de trufe, a căror valoare pe piață depășește 81.000 de lei.

Acest tip de controalele nu se opresc însă aici. În perioada următoare, pe fir vor intra și polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor. Aceștia vor verifica dacă persoanele care caută trufe respectă legislația privind deținerea, ciparea și condițiile de bunăstare ale câinilor de urmă folosiți la identificarea prețioaselor ciuperci. 

În cazul în care vor fi descoperite abateri, vor fi luate măsuri legale drastice.

Related Articles