MADR lansează patru măsuri de sprijin pentru fermieri – Cererile se depun ACUM

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) deschide marți, 1 septembrie, perioada de depunere a cererilor pentru patru măsuri importante de sprijin destinate fermierilor. Anunțul a fost făcut de viceprim-ministrul și ministrul interimar al agriculturii, Tanczos Barna, în emisiunea „Agricultura la Raport”, realizată de Ovidiu Ghinea la AGRO TV.

Potrivit șefului MADR, măsurile vizează atât sectorul zootehnic, prin ajutoare pentru crescătorii de bovine și suine, cât și investițiile în fermele mici și în sectoare precum floricultura, plantele aromatice și cele medicinale.

„Mâine se deschide perioada de depunere a cererilor pentru patru măsuri: pentru bovine – 68 de euro/cap, lege votată în Parlament, noi pregătim hotărârea de Guvern de alocare a banilor din fondul de rezervă; la suine la fel, lege votată în Parlament, publicată, 11,9 euro și 13,7 euro/loc de cazare; DR-14 – începe perioada de depunere a cererilor pentru susținerea fermelor mici; DR-18 – pentru floricultură, plante aromatice și medicinale”, a precizat Tanczos Barna, la AGRO TV.

Astfel, crescătorii de bovine vor putea beneficia de un sprijin de 68 de euro pentru fiecare cap de animal eligibil. Pentru această schemă, cadrul legislativ a fost deja votat de Parlament, iar Ministerul Agriculturii pregătește hotărârea de Guvern prin care vor fi alocate fondurile necesare din Fondul de rezervă bugetară.

Un sprijin separat este pregătit și pentru crescătorii de porci. Potrivit ministrului interimar al agriculturii, ajutorul va avea valori de 11,9 euro, respectiv 13,7 euro pentru fiecare loc de cazare, în funcție de categoria stabilită prin schema de sprijin. Legea aferentă acestei măsuri a fost deja adoptată și publicată, iar Guvernul pregătește fondurile necesare.

Tot de la 1 septembrie începe și depunerea proiectelor prin DR-14 – Investiții în fermele de mici dimensiuni, una dintre cele mai așteptate linii de finanțare de către micii fermieri. Intervenția este destinată dezvoltării și modernizării exploatațiilor agricole de dimensiuni reduse.

A patra măsură anunțată de conducerea MADR este DR-18, intervenție dedicată investițiilor în floricultură, plante medicinale și aromatice. Cererile se depun online, pe site-ul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

Related Articles