AZI: Comisia Europeană, undă verde pentru un ajutor de stat de 52 de milioane de euro pentru crescătorii de bovine din România

Comisia Europeană a aprobat României o schemă de ajutor de stat în valoare de 52 de milioane de euro (277 de milioane de lei) pentru crescătorii de bovine care se confruntă cu creșterea prețurilor la combustibili și îngrășăminte din cauza crizei din Orientul Mijlociu.

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene dat publicității luni, 14 septembrie, schema de ajutor de stat a fost aprobată în temeiul Cadrului temporar privind ajutoarele de stat în contextul crizei din Orientul Mijlociu (METSAF), adoptat de Comisie la 29 aprilie 2026.

Schema de ajutor de stat pentru care România a notificat Comisia urmărește să atenueze impactul creșterii prețurilor combustibililor agricoli și ale îngrășămintelor asupra sectorului creșterii bovinelor și se va aplica până la 31 decembrie 2026.

Ajutorul va lua forma unor granturi directe, în cuantum de 68 de euro/cap de animal, ajungând până la cel mult 50 000 de euro per întreprindere.

„Comisia a evaluat schema în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, în special al articolului 107 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind funcționarea UE, care permite statelor membre să sprijine dezvoltarea anumitor activități economice sub rezerva anumitor condiții, precum și în temeiul secțiunilor 1 și 2.1 din METSAF. Comisia a concluzionat că schema respectă condițiile prevăzute în METSAF. În special, ajutoarele vor fi acordate pe baza unei scheme cu un buget estimat clar și vor viza sprijinirea temporară a dezvoltării întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul producției agricole primare. Comisia a concluzionat că schema este necesară, adecvată și proporțională pentru a facilita dezvoltarea unei activități economice și nu modifică în mod nefavorabil condițiile schimburilor comerciale într-o măsură care contravine interesului comun. Având în vedere aceste considerente, Comisia a aprobat schema notificată de România în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat”, se arată în comunicatul executivului comunitar.

Related Articles