Apicultorii români ar putea beneficia de o nouă facilitate fiscală, prin scutirea sau reducerea impozitului pentru autovehiculele utilizate la transportul stupilor. Un proiect de lege în acest sens a primit raport favorabil în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților și urmează să fie supus votului final.
Proiectul legislativ PL-x nr. 468/2026 prevede completarea articolului 469, alineatul (2), din Codul fiscal, prin introducerea unei noi categorii de mijloace de transport pentru care autoritățile locale pot acorda scutiri sau reduceri de impozit.
Concret, potrivit textului adoptat de Senat, facilitatea vizează „mijloacele de transport specializate pentru transportul stupilor în pastoral”, omologate în acest scop de Registrul Auto Român (RAR) și „folosite exclusiv pentru transportul stupilor în pastoral”. Astfel, măsura nu se va aplica tuturor autovehiculelor deținute de apicultori, ci numai celor care îndeplinesc condițiile de omologare și utilizare prevăzute în proiect.
Scutirea de impozit nu va fi automată, ci va depinde de hotărârile adoptate de consiliile locale sau de Consiliul General al Municipiului București, conform prevederilor articolului 469 alineatul (2) din Codul fiscal.
În expunerea de motive, inițiatorii arată că vehiculele folosite pentru transportul stupilor au „un regim de exploatare strict profesional”, fiind utilizate sezonier, pentru deplasarea familiilor de albine între vetrele permanente și zonele de cules.
Parlamentarii susțin că măsura este necesară în contextul dificultăților cu care se confruntă sectorul apicol, generate de concurența produselor din afara Uniunii Europene, schimbările climatice și pierderile înregistrate în ultimii ani.


