OUG- Subvenție de 500 euro/ha. Plata până la 31 decembrie

18
OUG- Subvenție de 500 euro/ha. Plata până la 31 decembrie

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) le va plăti agricultorilor, până la data de 31 decembrie 2020, un nou ajutor Covid 19, 500 de euro pe hectar. Noua subvenție este destinată viticultorilor, anunță Ministerul Agriculturii, într-un proiect de Ordonanță de Urgență, publicat  pe site-ul oficial MADR. 

Schema de ajutor de stat se aplică producătorilor vitivinicoli care desfășoară activități pentru producerea strugurilor pentru vin, respectiv persoanelor fizice, persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale, întreprinderilor familiale, constituite în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016 și persoanelor juridice.

Schema se aplică pe întreg teritoriul României și se implementează de către Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură, care reprezintă autoritatea competentă responsabilă cu implementarea schemei.

Schema nu se aplică beneficiarilor care au obținut un ajutor ilegal anterior declarat incompatibil cu piața internă printr-o decizie a Comisiei Europene, atât timp cât ajutorul ilegal  nu este rambursat sau plătit într-un cont cu destinație specială, reprezentând valoarea totală şi dobânzile aferente ajutorului ilegal şi incompatibil cu piața internă.

Prin prezenta schemă se acordă un ajutor de stat sub formă de subvenție directă beneficiarilor, respectiv o subvenție egală cu echivalentul în lei a 500 euro/ha, dar nu mai mult decât echivalentul în lei a 100.000 euro pentru același beneficiar.

Ajutorul de stat poate fi cumulat cu alte forme de sprijin acordate în conformitate cu Comunicarea CE – Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID19 (2020/C91I/01), fără a depăși echivalentul în lei a 100.000 euro pentru același beneficiar.

Beneficiarii care solicită ajutorul de stat de 500 euro/hectar trebuie să îndeplinească, la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului, următoarele criterii de eligibilitate:

a) să fie înregistrați în evidențele APIA în anul 2020, cu cerere unică de plată pe suprafață;
b) să exploateze plantații viticole înscrise în Registrul plantațiilor viticole și să aibă pentru acestea depuse și înregistrate declarații de recoltă aferente campaniei de recoltare a strugurilor pentru anul 2019, potrivit prevederilor legale în vigoare;

c) să nu depășească valoarea totală de 100.000 Euro/beneficiar în baza punctului 3.1 din Comunicarea CE – Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 (2020/C91I/01), cu modificările și completările ulterioare;

d) să nu se afle în dificultate, respectiv reorganizare, lichidare, faliment în baza evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului la data de 31 decembrie 2019 sau, în cazul persoanei fizice, nu a fost emisă o decizie definitivă a instanțelor judecătorești de constatare a falimentului până la data de 31 decembrie 2019.

Perioada de valabilitate a schemei este cuprinsă între data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență și 31 decembrie 2020.

Plata ajutorului de stat se efectuează până la 31 decembrie 2020. Nu se acordă plăți ulterior datei de 31 decembrie 2020 dacă se constată că acestea nu au putut fi efectuate din cauze imputabile beneficiarului, respectiv nedeclararea unui cont valid la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Ajutorul de stat se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.