Dimitrie Muscă: ”Jumătate din agricultura românească va intra în FALIMENT! Primii sunt micii fermieri”

Dacă tranzitul cerealelor din Ucraina va continua și anul acesta în același ritm ca până acum, mulți fermieri vor intra în faliment. Cei care vor fi afectați primii vor fi micii fermieri, susține directorul general de la Combinatul Agroindustrial Curtici, Dimitrie Muscă.

”Am fost și i-am spus personal domnului premier: dacă se întâmplă și anul acesta ca Ucraina să funcționeze prin România, este dezastru. Vă rog să mă credeți, o spun cu toată sinceritatea, sunt studii pe care eu le-am făcut pentru mine, jumătate din agricultura din România intră în faliment în condițiile în care vom aduce în continuare cereale din Ucraina”, a precizat Dimitrie Muscă pentru AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

Potrivit fermierului din județul Arad, micii fermieri trebuie să înțeleagă importanța asocierii, pentru că altfel nu vor face față presiunilor din piață. În același timp, el susține că disensiunea dintre fermierii mari și cei mici este una artificială, iar cei din urmă au fost folosiți de către politicieni, de-a lungul timpului, în scopuri electorale.

”Primii care vor da faliment sunt micii fermieri, pentru că nu au putere economică. Noi avem, cum sunt eu, am 50.000 de porci, 3.000 de vaci, abator, fabrică de lapte, fabrică de pâine și așa mai departe; dar cel care este unilateral, are o vacă și 10 hectare de pământ, dacă mai are și o secetă, e gata, nu mai are bani să-și reia ciclul de producție. Trebuie să înțeleagă, cei mici au văzut în noi, fermele mari, că suntem dușmanul lor. Nu suntem, domnilor.

Eu am spus pe posturile de televiziune și ce fac în tehnologie, nu am spus faceți ca mine, dar am spus ce fac și uitați rezultatele; adică ne apropiem de 9 tone de grâu la hectar, de 12-14 tone de porumb la hectar. Trebuie să conștientizeze și ei că s-a folosit cineva de ei pentru voturi. Trebuie să fim corecți, pentru că e loc sub soare pentru toată lumea”, a mai subliniat Dimitrie Muscă.

Related Articles