Lgea nu ține cont nici de proprietatea privată atunci când vine vorba de păduri. Un bărbat a fost condamndat la închisoare cu suspendare după 3 ani, după ce a tăiat cu drujba un fag din pădurea familiei aflată în paza Ocolului Silvic. În plus, bărbatul este obligat să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunității.
Un bărbat din orașul Novaci, a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru tăiere ilegală de arbori, deși pădurea din care a tăiat lemnul aparține familiei sale. Zona forestieră este însă inclusă în fondul forestier național și se află sub paza Ocolului Silvic Hurezani, ceea ce impune reglementări stricte privind exploatarea masei lemnoase.
Fapta a fost descoperită în februarie 2022, când pădurarul responsabil de sectorul respectiv a alertat poliția, observând că o persoană sustrage material lemnos din pădure. La sosirea echipajului, bărbatul a fost surprins în timp ce tăia cu o drujbă un arbore de esență fag. „La faţa locului, s-a constatat că cioata arborelui tăiat avea diametrul de 70-80 de centimetri şi nu prezenta marcă silvică. Totodată, au fost găsite un număr de 9 bucăți tăiate, cu lungimi între 35 și 50 de centimetri, precum și patru trunchiuri de 2-2,5 metri”, relatează gorjeanul.ro
Prejudiciul adus fondului forestier, evaluat la puțin peste 4.000 de lei, a fost achitat integral de către inculpat în timpul anchetei. Anchetatorii au stabilit că valoarea arborelui tăiat depășea de 21 de ori prețul unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la momentul constatării faptei. Deși pădurea se află în proprietatea familiei, aceasta este integrată în fondul forestier național, iar exploatarea arborilor se poate face doar în baza autorizației emise de ocolul silvic. Instanța a dispus condamnarea bărbatului la pedeapsa cu închisoare, cu suspendare, și 60 de zile de muncă în folosul comunității. Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Citește și: EXCLUSIV! Vești bune din ferma lui Dimitrie Muscă: Mii de porci, salvați din focarul de PPA






