Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță că, printr-o decizie a ministrului Florin Barbu, fermierii și beneficiarii de proiecte finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014–2020 mai pot depune încă cererile de plată până la data de 15 decembrie 2025.
Potrivit MADR, prelungirea termenului-limită pentru depunerea cererilor de plată vine în sprijinul beneficiarilor aflați în etapa finală a implementării proiectelor, permițând în același timp finalizarea verificărilor și efectuarea plăților către beneficiari până la sfârșitul lunii decembrie 2025, conform regulilor de închidere a programului.
Totodată, pentru proiectele PNDR care, din motive obiective, nu pot fi finalizate până la 31 decembrie 2025, dar se află într-un stadiu avansat de execuție și pot fi duse la bun sfârșit pe parcursul anului 2026, MADR a inițiat procedurile necesare ca acestea să poată fi tranzitate în Planul Strategic PAC 2023–2027.
„Tranziția va fi realizată în conformitate cu regulamentele europene aplicabile și cu bugetul aprobat, asigurând continuitatea investițiilor începute și sprijinirea beneficiarilor care au demonstrat progres substanțial. Prin această decizie, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale asigură valorificarea fondurilor europene disponibile în vederea dezvoltarării durabile a agriculturii, industriei alimentare și a mediului rural”, se precizează într-un comunicat al MADR.


