
Schema de energie regenerabilă adresată fermierilor și industriei alimentare pare să fi stârnit interesul în rândul multor potențial beneficiari, astfel că Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță că sesiunea de depunere a solicitărilor de finanțare, care urma să se încheie pe 28 februarie 2025, va fi prelungită până la data de 31 martie 2025.
Potrivit unui comunicat al AFIR remis redacției AgroTV, decizia a fost luată ca urmare a solicitărilor transmise de către numeroși potențiali beneficiari, „pentru a putea asigura implementarea tehnică și financiară în condiții optime” a schemei de ajutor.
Pentru această sesiune, Schema de ajutor privind sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare, așa cum este denumirea sa oficială, dispune de o alocare financiară de 150 de milioane de euro.
Această sumă este împărțită, în funcție de capacitățile instalate și de sursa de producere a energiei regenerabile, astfel:
– 90.000.000 de euro pentru capacități de producere a energiei electrice de până la 1 MW inclusiv din sursă solară;
– 2. 000.000 de euro pentru capacități de producere a energiei electrice de până la 1 MW inclusiv din sursă eoliană;
– 40.000.000 de euro pentru capacități de producere a energiei electrice mai mari de 1 MW din sursă solară;
– 18.000.000 de euro pentru capacități de producere a energiei electrice mai mari de 1 MW din sursă eoliană.
Valoarea ajutorului de stat acordat prin Schema de energie regenerabilă poate ajunge până 100% din costurile eligibile, iar fondurile nerambursabile pe care le poate obține un proiect sunt în valoare de 700.000 euro/MW pentru energie eoliană, indiferent de capacitatea instalată, în timp ce pentru energia solară fondurile ajung la 550.000 euro/MW, pentru capacități instalate mai mari de 1 MW, sau la 650.000 euro/MW, pentru capacități instalate mai mici de 1 MW, inclusiv.
Schema de energie regenerabilă poate fi accesată de întreprinderile din sectorul agricol sau din sectorul industriei alimentare, legal constituite și înregistrate la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), precum și de organizații/federații de organizații din domeniul îmbunătățirilor funciare (OUAI/FOUAI).
„Prin intermediul Schemei de sprijin vor primi finanțare proiectele care au ca obiectiv realizarea capacităților noi (sub 1 MW inclusiv și peste 1 MW) de producere energie electrică, cu sau fără stocare, din surse solare, precum și din surse eoliene”, se precizează în comunicatul AFIR.
Finanțarea pentru Schema de energie regenerabilă este asigurată din Fondul pentru modernizare, gestionat de Ministerul Energiei, administratorul schemei de ajutor de stat fiind Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.
În vederea întocmirii documentației necesare la depunerea cererii de finanțare, solicitanții au la dispoziție Ghidul solicitantului și anexele aferente Schemei pentru energie regenerabilă care poate fi consultat accesând linkul Detalii și Anexe Schemă ENERGIE – Portalul AFIR – informații PS 2027 și depunere proiecte Online.