ȘOCANT! Crimă ca pe vremea Inchiziției într-o comună translivăneană!

moară, viceprimăriță, terenuri agricole. lovituri de topor, fermier, sechestrat în fermă, crimă

Porcurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita au avut de a face cu o crimă mai puțin obișnuită petrecută în comuna Ditrău, județul Harghita.

Un bărbat din localitate este acuzat că a incendiat o persoană chiar în curtea casei, după ce a îngropat-o sub o stivă de lemne cărora le-a dat foc.

Deocamdată, anchetatorii nu au reuşit deocamdată să stabilească identitatea victimei.

„Inculpatul, în perioada aproximativă 02.02-08.02.2025 a procedat la incendierea unei persoane de sex masculin (identitatea acesteia neputând fi stabilită până în prezent), în curtea unui imobil situat în comuna Ditrău, judeţul Harghita, prin plasarea asupra corpului victimei a unei cantităţi de material lemnos, cărora ulterior le-a dat foc”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita.

Bărbatul suspectat de comiterea faptei este cercetat pentru omor calificat şi a fost prezentat, marți, Tribunalului Harghita cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.