Ajutoarele de minimis pe care le primesc fermierii în 2021! Adrian Oros a făcut anunțul

5
Ajutoarele de minimis pe care le primesc fermierii în 2021! Adrian Oros a făcut anunțul

O parte dintre ajutoarele de minimis pe care fermierii români le-au primit în 2020 vor continua și anul acesta. În prima ediție din noul an a emisiunii ”Agricultura la Raport”, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a clarificat acest aspect și a trecut în revistă măsurile de care vor beneficia fermierii români în 2021.

”La finele anului trecut, fermierii știu, am prelungit acea măsură de sprijin pentru acciza la motorină. Ea trebuia să se finalizeze anul acesta, dar am prelungit-o până în 2023. De asemenea vom continua programul Usturoiul, programul pentru cele două rase – bazna și mangalița; va continua și programul de minimis pentru apicultură”, a precizat Adrian Oros pentru AGRO TV.

Întrebat de realizatorul Ovidiu Ghinea despre programul Tomata, șeful MADR a precizat că acesta nu va mai continua, însă legumicultorii vor fi în continuare sprijiniți printr-un al program dedicat legumelor în spații protejate.