Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță că a pus în un proiect de HOTĂRÂRE pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de cartof de consum”, în anul 2023.
„Scopul vizează acordarea unui ajutor de minimis pentru susținerea producției de cartof de consum, în cadrul Programului de susținere a producției de cartof de consum, în anul 2023”, se arată într-un comunicat al MADR remis joi redacției AgroTV.
Suma totală alocată este de 14.800.000 lei, reprezentând echivalentul a maximum 2.960.000 euro, iar cuantumul per beneficiar este de 200 euro/ha. Pentru a obține sprijinul financiar, cultivatorii trebuie să obțină o producție minimă de 15 tone/ha, din care să comercializeze cel puțin 6 tone/ha până la data de 17 noiembrie.
Potrivit actului normativ, pentru a putea beneficia de sprijin financiar, producătorii agricoli trebuie să respecte următoarele condiții de eligibilitate:
– să utilizeze o suprafață cultivată cu cartof de consum de minimum 0,3 ha inclusiv;
– să obțină o producție de minimum 15 tone/ha de pe suprafața înscrisă în program, din care să comercializeze cel puțin 6 tone/ha până la data de 17 noiembrie a anului de cerere;
– să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu cartof de consum, în anul 2023;
– să facă dovada producției minime realizate prin documente justificative, în funcție de forma de organizare, respectiv: copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică / factura / fila/filele din carnetul de comercializare.
Beneficiarii acestei scheme de ajutor de minimis pot fi din următoarele categorii:
– a) producătorii agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător, valabil pana la 31 decembrie 2023;
– b) producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008;
– c) producătorii agricoli societăți agricole, constituite potrivit prevederilor Legii nr. 36/1991;
– d) producătorii agricoli persoane juridice.
Potrivit reprezentanților MADR, pentru înscrierea în Program se va depune o cerere însoțită de următoarele documente:
– a) copie a B.I./C.I. solicitant sau al/a reprezentantului legal daca cererea este depusă prin reprezentant legal/împuternicit;
– b) copie a atestatului de producător valabil până la 31 decembrie 2023;
– c) împuternicire/procură notarială și o copie a B.I./C.I a unui reprezentant, după caz;
– d) copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului/Registrul național al asociațiilor și fundațiilor sau a actului în baza căruia își desfășoară activitatea;
– e) dovadă cont activ bancă/trezorerie;
– f) adeverința în original, din Registrul agricol conform înscrisurilor aferente anului 2023, care atesta suprafața de teren cultivată cu cartof de consum utilizată de solicitant în baza oricărui act juridic care conferă dreptul de folosință asupra terenului în cauză;
– g) declarații pe propria răspundere.
Cererea de înscriere în program trebuie depusă începând cu data intrării în vigoare a HG și până cel târziu data de 15 mai, inclusiv.
Valorificarea producției se va face până cel târziu la data de 17 noiembrie, inclusiv, iar depunerea documentelor justificative se va realiza până la 20 noiembrie, inclusiv. Ulterior, Direcțiile Agricole Județene transmit situația centralizatoare la MADR – DGBFFE – până la data de 5 decembrie inclusiv.
Proiect de HOTĂRÂRE pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de cartof de consum” în anul 2023 poate fi consultat pe larg pe site-ul MADR la secțiunea „Transparență decizională”.