ALARMĂ PPA: Mistreții, decimați până la 90% în fondurile forestiere!

13

Pesta porcină africană (PPA) a redus drastic efectivele de porci mistreţi, impunându-se o atenție deosebită asupra pericolului îmbolnăvirii porcilor din exploatațiile comerciale și din gospodării, avertizează autorităţile din domeniul silvic şi medicii veterinari.

Specialiștii Direcţiei Silvice Buzău spun că, în anumite areale, în special în zona de deal şi câmpie, efectivele de porc mistreţ s-au redus cu până la 90 la sută, motiv pentru care și cotele de vânătoare au fost reduse semnificativ, relatează AGERPRES.

„Din păcate, o dată cu apariţia pestei porcine africane efectivele de porc mistreţ s-au redus în fondurile administrate, în special în fondurile din zona de câmp şi deal, în zona de munte cazurile au fost mai puţine. În anii anteriori spre exemplu pe Fondul 33 Siriu au fost găsite 7 exemplare moarte. Anul acesta nu au fost găsite animale moarte, dar efectivul se vede şi din evaluări şi din urme. Sunt suficiente date care ne dau clar o scădere a efectivelor de porc mistreţ chiar cu 60-70 la sută mai mici, în special în zona de câmp spre 80-90 la sută. Sunt fonduri în care porcul mistreţ a dispărut. Pe fondurile de munte aveam în jur de 50-60 de exemplare, ori acum au scăzut la 35-40 de exemplare maxim, motiv pentru care am redus şi cota de recoltă”, a declarat Liviu Marfiuc, responsabil cu vânătoarea în cadrul Direcţiei Silvice Buzău,.

Potrivit Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), reducerea efectivelor de porc mistreţ se datorează unei presiuni virale ridicate şi a răspândirii PPA de către animale dintr-un fond forestier într-altul.

„Au scăzut efectivele semnificativ în mediul silvatic, nu au rezistat virusului PPA. Există o presiune foarte mare datorită faptului că în mediul silvatic PPA evoluează şi apar cazuri frecvente. În urma partidelor vânătoare se fac analize la carnea recoltată în direcţia PPA şi examen trichineloscopic, ultimul caz pozitiv fiind înregistrat pe fondul de vânătoare Berca în luna noiembrie 2023. Porcii mistreţi migrează în mediul silvatic dintr-un fond forestier în altul, putând să se deplaseze pe distanţe de până la 100 km. Nu există o barieră în mişcarea acestora. Pot ajunge în Buzău din Vrancea sau din Covasna sau invers pot migra în judeţele limitrofe şi pot vehicula virusul dintr-o zonă în alta. Din acest motiv se impune respectarea cu stricteţe a măsurilor de biosecuritate astfel încât vânătorii să nu vehiculeze virusul PPA în gospodăriile de pe raza unităţilor administrativ teritoriale”, a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al DSVSA Buzău, Iulian Moca.

DSVSA atrage atenţia că porcii mistreţi reprezintă vectorul principal ai îmbolnăvirilor cu PPA în exploataţiile profesionale sau în gospodării.