Anunțul de ULTIMĂ ORĂ al șefului APIA despre trei noi scheme de plată pentru fermieri

15
Anunțul de ULTIMĂ ORĂ al șefului APIA despre trei noi scheme de plată pentru fermieri

Trei noi scheme de plată destinate sectorului agrozootehnic românesc urmează să fie promovate în luna mai a anului în curs, potrivit anunțului șefului APIA, Adrian Pintea, în cadrul emisiunii „Agricultura, o șansă pentru România”, cu Cătălin Lența.

Prima veste bună dată de Pintea în cadrul emisiunii difuzată de Agro TV marți, 27 aprilie 2021, vizează intenția statului român de a-i sprijini pe producătorii de legume cultivate în spații protejate. Peste 30,7 milioane de euro urmează să fie disponibili prin intermediul ajutorului de minimis.

„Aș vrea să încep această intervenție cu o veste bună pentru fermieri, și anume prezentarea celor trei măsuri de sprijin a sectorului agricol pe care le propunem în acest an, dat fiind și contextul nefavorabil care se menține și în această perioadă. Astfel, avem trei programe de susținere a producătorilor agricoli și a crescătorilor de animale, care vor fi implementate imediat în perioada următoare de către APIA, și anume Programul de susținere a producției de legume în spațiile protejate pentru anul 2021.

Este un ajutor de minimis care se aplică pe între teritoriul României în anul 2021 pentru susținerea producției de legume cultivate în spații protejate, și anume avem pentru ardeiul gras și ardeiul lung, castraveți, tomate, varză albă, varză roșie și vinete. Aceasta vine ca o măsură în plus față de cele peste 100 pe care le gestionează APIA. Plafonul alocat pentru acest an este de 30.785.000 euro, echivalent în lei a sumei de 150 milioane lei”, a declarat Pintea la Agro TV.

Bani pentru crescătorii de vaci afectați de pandemia de COVID-19

O a doua schemă de ajutor de stat cu caracter temporar la care Pintea a făcut referire în cadrul emisiunii este cea legată de susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, care este valabilă până la data de 31 decembrie 2021, în scopul compensării pierderilor cauzate de pandemie.

„Valoarea totală a acestui ajutor este de peste 225.537.000 lei, sumă ce este alocată de la bugetul de stat, categoric prin bugetul Ministerului Agriculturii pentru anul 2021, și este repartizată în cadrul acestei scheme de plată sunt două subscheme sau submăsuri, și anume peste 182 milioane lei ajutor de stat pentru efectivele de bovine și 42.829.000 lei pentru ajutorul de stat pentru cantitățile de lapte produse și valorificate.

Acestea vor compensa acele sume pe care noi, în această perioadă, le acordăm pentru Ajutoarele Naționale Tranzitorii și sunt niște sume simbolice. Diferența de bani se va compensa prin aceste noi măsuri, dacă vorbim aici strict de bovine, pentru efectivele existente efectiv la 31 ianuarie 2021”, a continuat șeful APIA la emisiunea lui Cătălin Lența.

Finanțare pentru producția de plante aromatice

Nu în ultimul rând, în cadrul emisiunii televizate amintite mai sus, Adrian Pintea a vorbit despre o a treia schemă pe care Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) urmează s-o implementeze, și anume susținerea producției de plante aromatice.

Și aici, APIA a pregătit pentru fermieri aproape șase milioane de lei.

„Cea de-a treia schemă pe care o s-o implementăm în perioada următoare este perioada de susținere a producției de plante aromatice pentru anul 2021. Această schemă de ajutor de minimis, de asemenea, se aplică pe întreg teritoriul României în anul 2021, pentru susținerea producției pentru următoarele plante aromatice: busuioc, cimbru, coriandru, fenicul și muștar. Avem un plafon alocat de 1.231.000 euro, echivalentul în lei a sumei de 6 milioane lei”, a continuat Pintea.

În context, el a adăugat că pentru toate cele trei noi măsuri pe care le va gestiona APIA, condițiile de eligibilitate, beneficiarii, cuantumurile și alte detalii importante se regăsesc în proiectele de Hotărâre de Guvern depuse pe site-ul Ministerului Agriculturii pentru consultare publică.

„Am vrut să începem cu aceste vești noi, că acele trei Hotărâri de Guvern sunt în consultare publică, pe circuitul de avizare, și în perioada imediat următoare vom începe depunerea acestor cereri și, categoric, urmând tot fluxul până la plată”, a mai menționat șeful APIA.

Nu în ultimul rând, Adrian Pintea a amintit că după Sărbătorile Pascale, HG-urile aferente vor sta în consultare publică cel puțin 10 zile, astfel încât acestea să aibă toate condițiile legale.

Urmează ca acestea să fie pe masa guvernanților în ședință de Executiv undeva la mijlocul lunii mai și, pe urmă, imediat, pe toate cele trei Hotărâri de Guvern, în momentul în care vor fi publicate în Monitorul Oficial, a doua zi va începe depunerea cererilor.