Sancțiunile APIA pentru crescătorii de vaci de lapte beneficiari de subvenții, aplicabile începând cu anul de cerere 2023, au fost stabilite prin OMDR nr. 483/07.11.2023, în anexele 7, 21 și 32 care însoțesc actul normativ, ce fac referire la intervențiile PD-07, PD-21 și, respectiv, ANTZ 7 din PS 2023-2027, și pe care AgroTV vi le prezintă pe larg, în cele ce urmează.
Sistemul de sancțiuni pentru eco-schema în sectorul zootehnic – Creșterea nivelului de bunăstare a vacilor de lapte, intervenţia PD-07 din PS 2023-2027
Baza de calcul pentru eco-schemele în sectorul zootehnic, este următoarea:
a) sprijinul nu se acordă pentru un efectiv mai mare decât efectivul de animale estimat de beneficiar în cererea de plată pentru fiecare exploataţie cu autorizaţie/înregistrare sanitarveterinară, pe perioada unui an de angajament;
b) dacă efectivul de animale estimat în cererea de plată depăşeşte efectivul de animale solicitat în decontul anual, nu se aplică nici o sancţiune, iar valoarea sprijinului se calculează la efectivul anual solicitat în deconturile justificative;
c) Efectivul anual eligibil la plată reprezintă baza de calcul pentru stabilirea sumei de plată fără penalizări (valoare fără reduceri/sancțiuni) exprimată în euro/lei;
d) Efectivul anual eligibil la plată reprezintă pentru categoria vaci de lapte (eco-schema PD07) efectivul mediu eligibil la plată determinat din decontul anual pentru fiecare exploataţie cu cod ANSVSA autorizată/înregistrată sanitar-veterinar, pe perioada unui an de angajament. Efectivul anual eligibil la plată determinat în baza documentelor justificative depuse, nu poate fi mai mare decât efectivul solicitat în decontul respectiv;
e) Suma eligibilă la plată finală, exprimată în euro/lei, se stabileşte după aplicarea tuturor reducerilor şi sancţiunilor (dacă este cazul);
f) Efectivul eligibil reprezintă efectivul solicitat în decontul anual, conform documentelor sau efectiv mediu din care s-au scăzut efectivele neeligibile, din decontul anual . Efectiv eligibil = efectiv eligibil conform documentelor – efectiv neeligibil În categoria de efectiv neeligibile se încadrează animalele care nu corespund categoriei de animal pentru care se acordă sprijinul, animalele sacrificate de necesitate și mortalitățile;
g) Beneficiază de plată compensatorie aferentă eco-echemei sector zootehnic efectivul de animale aflat sub angajament și crescut în exploatații cu cod ANSVSA care sunt autorizate/înregistrate sanitar-veterinar conform legislaţiei în vigoare.
Calcularea sancţiunilor se realizează pe fiecare tip de sprijin (PD-07.1 „Evitarea mulsului traumatic şi bunăstarea ugerului”, PD-07.2 „Sănătatea ongloanelor”, PD-07.3 „Îmbunătăţirea zonei de odihnă”) din cadrul unei exploataţii.
Sistemul de sancţiuni aplicabil pentru cererile de plată aferente eco-schemei în sectorul zootehnic – Creșterea nivelului de bunăstare a vacilor de lapte, intervenţia PD-07, din PS 2023- 2027, se stabileşte ţinând cont de următoarele 4 categorii de sancţiuni, care se aplică în următoarea ordine, la suma de plată rămasă după etapa anterioară de sancţionare:
A. Sancţiuni administrative în ceea ce priveşte efectivul de animale solicitat în decontul justificativ;
B. Sancţiuni pentru nerespectarea condiţiilor generale de eligibilitate, a standardului minim și a standardului pentru condiţii superioare de bunăstare;
C. Sancţiuni pentru depunerea cu întârziere a cererii de plată;
D. Sancţiuni pentru nerespectarea condiţionalităţii.
Fermierul nu va fi respins de la plată şi nici nu va fi sancţionat în cazurile în care nu a fost în măsură să-și respecte angajamentele sau condițiile de eligibilitate ca urmare a cazurilor de forţă majoră şi circumstanţe excepţionale, dacă a prezentat documente justificative în acest sens, conform legislaţiei în vigoare.
Sunt recunoscute, în special, următoarele cazuri de forţă majoră şi circumstanţe excepţionale:
a) decesul beneficiarului;
b) incapacitatea profesională pe termen lung a beneficiarului;
c) o catastrofă naturală gravă sau un fenomen meteorologic sever care afectează grav exploataţia agricolă;
d) distrugerea accidentală a clădirilor destinate creşterii animalelor, aflate pe exploataţia agricolă;
e) o epizootie, un focar de boală a plantelor sau prezența unor dăunători ai plantelor care afectează parţial sau integral şeptelul, sau culturile beneficiarului;
f) exproprierea întregii exploataţii sau a unei mari părţi a acesteia, dacă exproprierea respectivă nu ar fi putut fi anticipată la data depunerii cererii;
g) distrugerea de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, dacă sunt notificate la APIA şi documentele justificative sunt depuse de către beneficiarii măsurilor;
h) o situație epidemiologică internațională, declarată pandemie de către Organizația Mondială a Sănătății incidentă şi pe teritoriul României reglementată în condițiile stabilite prin legislaţia naţională şi reglementările procedurale specifice de implementare a PS 2023-2027.
Fermierul nu va fi sancţionat în cazurile de circumstanţe naturale care afectează şeptelul sau efectivul de animale, cu condiţia să fi informat în scris autoritatea competentă cu privire la producerea evenimentului de reducere a efectivului de animale și dacă odată cu decontul justificativ a prezentat documente justificative în acest sens, conform legislaţiei în vigoare
Fără a se aduce atingere circumstanţelor reale de care trebuie să se ţină cont în fiecare caz în parte, APIA poate recunoaşte circumstanţele naturale care afectează şeptelul sau efectivul, constând în moartea/sacrificarea de necesitate a unui animal ca urmare a următoarelor situații, de care beneficiarul nu poate fi considerat răspunzător:
a) Enzootii care conduc la eliminarea din efectiv a unor animale sanatoase dar purtătoare de virusi/bacterii;
b) Imposibilitatea de a făta;
c) Desmorexie ischio-pubiană și desmorexie sacro-iliacă;
d) Hemoragie interna consecutiv ruptura organe interne, vene, artere;
e) Edem gloso-faringian;
f) Fracturi membre;
g) Șoc anafilactic.
SECŢIUNEA 1: A. Referitor la sancţiunile administrative în ceea ce priveşte efectivul de animale solicitat în decontul justificativ, acestea se aplică pentru efectivele neeligibile, respectiv pentru efectivele care nu respectă condițiile de eligibilitate. În categoria de efectiv neeligibil se încadrează animalele care nu corespund categorei de animal pentru care se acordă sprijinul, animalele sacrificate de necesitate și mortalitățile.
Sancţiunile administrative în ceea ce priveşte efectivul de animalele solicitate se calculează pe baza efectivului solicitat anual din decontul justificativ (echivalent UVM) şi a efectivului anual eligibil la plată (echivalent UVM) pentru fiecare tip de sprijin prevăzut în Secțiunea 7 din Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 80/2023 și fiecare exploataţie cu cod ANSVSA, după formula: Procent rezultat = (efectivul solicitat – efectivul anual eligibil la plată)/ efectivul anual eligibil la plată x 100.
În cazul în care, în urma controalelor administrative şi/sau a controalelor efectuate la faţa locului, diferența între efectivul solicitat și efectivul anual eligibil la plată este un număr de animale mai mic sau egal cu 3 UVM, iar efectivul de animale solicitat (echivalent UVM) în decontul/deconturile anulale depăşeşte efectivul de animale anual eligibil la plată (echivalent UVM), valoarea sprijinului se calculează pe baza efectivului de animale anual eligibil la plată (echivalent UVM).
În cazul în care, în urma controalelor administrative şi/sau a controalelor efectuate la faţa locului, diferența între efectivul solicitat și efectivul anual eligibil la plată este un număr de animale mai mare de 3 UVM, iar efectivul de animale solicitat (echivalent UVM) în decontul/deconturile anulale depăşeşte efectivul de animale anual eligibil la plată (echivalent UVM), valoarea totală a sprijinului la care are dreptul beneficiarul în cadrul sprijinului pentru anul de cerere în cauză se reduce astfel:
a) cu 2,5%, dacă procentul stabilit în conformitate cu al doilea paragraf din secțiunea 1A nu depăşeşte 10%;
b) cu 5%, dacă procentul stabilit în conformitate cu al doilea paragraf din secțiunea 1A este mai mare de 10%, dar nu mai mare de 20%;
c) cu 10% dacă procentul stabilit în conformitate cu al doilea paragraf din secțiunea 1A este mai mare de 20%, dar nu mai mare de 30%;
d) cu 15% dacă procentul stabilit în conformitate cu al doilea paragraf din s secțiunea 1A este mai mare de 30%, dar nu mai mare de 40%;
e) cu 20% dacă procentul stabilit în conformitate cu al doilea paragraf din secțiunea 1A este mai mare de 40%, dar nu mai mare de 50%;
f) dacă procentul stabilit în conformitate cu al doilea paragraf din secțiunea 1A depăşeşte 50%, nu se acordă sprijinul la care ar fi avut dreptul beneficiarul în anul de cerere în cauză.
La calculul sancţiunilor administrative în ceea ce priveşte efectivul solicitat în decontul/ deconturile justificative nu se vor lua în considerare neconformitățile privind respectarea condiţiilor superioare de bunăstare (pentru care se vor aplica sancţiunile prevăzute la punctul B).
SECŢIUNEA 2: B. Sancţiunile pentru nerespectarea condiţiilor generale de eligibilitate, a standardului minim și a standardului pentru condiţii superioare de bunăstare
B1 sancțiuni pentru nerespectarea condițiilor generale de eligibilitate:
Nu se acordă plata compensatorie aferentă eco-schemei dacă nu sunt accesate împreună toate cele 3 tipuri de sprijin prevăzute pentru eco-schema PD-07 „Creșterea nivelului de bunăstare a vacilor de lapte”. În cazul în care se respinge plata compensatorie pentru unul din tipurile de sprijin (PD-07.1 „Evitarea mulsului traumatic şi bunăstarea ugerului”, PD-07.2 „Sănătatea ongloanelor”, PD-07.3 „Îmbunătăţirea zonei de odihnă”), fermierul nu este eligibil pentru plata aferentă eco-schemei PD-07.
Se respinge plata compensatorie aferentă exploatației pentru care beneficiarul nu își asumă voluntar angajamentul anual cu privire la cerințele specifice de bunăstare a animalelor.
Se respinge plata compensatorie aferentă eco-schemei în cazul în care beneficiarul nu se încadrează în categoria fermier activ, conform art. 16 – 23 din Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 80/2023.
Se respinge plata compensatorie aferentă exploatației dacă nu deține autorizație/înregistrare sanitar-veterinară.
Se respinge plata compensatorie aferentă exploatației pentru nedesfăşurarea activităţii de creştere pe parcursul întregului an de angajament/ de la data autorizației/înregistrării sanitar – veterinare (pentru fermele autorizate/înregistrate dupa începerea anului de angajament), cu excepţia cazurilor de forţă majoră/circumstanțe excepționale invocate conform legislaţiei în vigoare și a reglementărilor procedurale specifice de implementare a PS 2023-2027.
B2 sancțiuni pentru nerespectarea standardului minim:
Standardele minime care trebuie îndeplinite pentru cerințele aferente eco-schemei PD-07 „Creșterea nivelului de bunăstare a vacilor de lapte” prevăzute în „Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 10/2023 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare ce stabileşte standarde minime pentru protecţia bovinelor din exploataţiile comerciale”, sunt:
– verificarea tehnică a stării echipamentelor de muls cel puțin o dată pe an;
– înlocuirea manşoanelor aparatelor de muls cel puţin o dată pe an;
– utilizarea a minimum 1 litru produse pentru fiecare animal adult/an pentru întreţinerea ugerului, premergător mulsului şi postmuls;
– trimajul ongloanelor cel puţin o dată pe an;
– utilizarea materialelor higroscopice sub formă de aşternut, în cantitate de minimum 2 kg pentru fiecare animal adult /zi:
B3 Sancţiuni pentru nerespectarea standardului de condiţii superioare de bunăstare
Pentru sprijinul PD-07.2 „Sănătatea ongloanelor” se aplică o sancțiune dacă media efectivului trimat MTR = (efectiv trimaj I + efectiv trimaj II )/2, este mai mică decât valoarea efectivului mediu anual eligibil. Pragul sancțiunii se aplică în funcție de procentul de trimaj calculat ca raport între media efectivului trimat (MTR) și efectivul mediu anual eligibil.
Pentru sprijinul PD-07.2 „Sănătatea ongloanelor” se respinge plata compensatorie dacă prestatorul de servicii nu are ca obiect de activitate şi codul CAEN 7500.
Se respinge plata compensatorie aferentă exploatației pentru neprezentarea Registrelor de evidență.
Gravitatea unei neconformități – depinde în special de importanţa consecinţelor acesteia, având în vedere obiectivele urmărite prin cerințele specifice care nu au fost respectate.
Pentru neîndeplinirea standardelor superioare de bunăstare prevăzute în „Secțiunea 7” din Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 80/2023 se aplică următoarele sancțiuni, în funcție de gravitatea unei neconformități:
- Se aplică o sancţiune de 2% din valoarea sprijinului calculat pe anul respectiv de angajament;
- Se aplică o sancţiune de 5% din valoarea sprijinului calculat pe anul respectiv de angajament;
- Se aplică o sancţiune de 10% din valoarea sprijinului calculat pe anul respectiv de angajament;
- Se aplică o sancţiune de 20% din valoarea sprijinului calculat pe anul respectiv de angajament:
- Se aplică o sancţiune de 30% din valoarea sprijinului calculat pe anul respectiv de angajament;
- Se aplică o sancţiune de 50% din valoarea sprijinului calculat pe anul respectiv de angajament;
- Se aplică o sancţiune de 75% din valoarea sprijinului calculat pe anul respectiv de angajament.
Se stabilesc pe tipuri de sprijin și la nivel de cerință, următoarele praguri de sancționare în funcție de gravitate:
Dacă în cadrul eco-schemei pentru un tip de sprijin nu sunt îndeplinite mai multe condiţii specifice pentru exploatația respectivă, beneficiarului i se aplică sancţiunea cu pragul cel mai mare.
SECŢIUNEA 3: C. Referitor la sancţiunile pentru depunerea cu întârziere a cererii de plată, data-limită de depunere a cererii de plată fără penalizări este 15 mai a fiecărui an calendaristic potrivit prevederilor art. 6, alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1571/2022.
Pentru anul de cerere 2023, data-limită de depunere a cererii de plată și a modificărilor la aceasta, fără penalizări, este 31 mai 2023 conform prevederilor art. 6, alin. (2^1) din Hotărârea Guvernului nr. 1571/2022.
Cu excepţia cazurilor de forţă majoră sau a circumstanţelor excepţionale, pentru depunerea unei cereri de plată după data-limită stabilită se aplică în anul respectiv o reducere de 1% pe zi lucrătoare a sumelor la care ar fi avut dreptul beneficiarul dacă cererea ar fi fost depusă în termenul stabilit. Dacă perioada de întârziere depăşeşte 25 de zile calendaristice, cererea de plată este respinsă de la plată.
Modificările la o cerere de plată pot fi acceptate până la data de 31 mai a anului de cerere, inclusiv, fără aplicarea de penalităţi de întârziere. Fermierii pot depune modificări ale cererii de plată după data de 31 mai a anului de cerere, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul dacă modificarea cererii de plată ar fi fost depusă până la data de 31 mai a anului de cerere. Modificările privind cererea de plată pot fi admise până la ultima dată de depunere cu întârziere a cererilor de plată. Modificările referitoare la o cerere de plată nu sunt admise după data menţionată.
Prin excepție, pentru anul de cerere 2023 modificările la cererile de plată pot fi depuse şi după data de 9 iunie, până cel târziu data de 16 iunie inclusiv, cu o reducere de 1% pe zi lucrătoare a sumelor la care ar fi avut dreptul beneficiarul, conform prevederilor art. 6, alin. (3^1) din Hotărârea Guvernului nr. 1571/2022.
Data-limită de depunere a cererii de plată fără penalizări este 15 mai a fiecărui an calendaristic potrivit prevederilor art. 6, alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1571/2022.
Pentru anul de cerere 2023, data-limită de depunere a cererii de plată și a modificărilor la aceasta, fără penalizări, este 31 mai 2023 conform prevederilor art. 6, alin. (2^1) din Hotărârea Guvernului nr. 1571/2022.
Perioada de depunere a decontului anual şi a documentelor specifice este luna ianuarie a anului următor anului de angajament pentru care se solicită sprijin potrivit prevederilor art. 49, alin. (2) din Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 80/2023.
În situația în care un beneficiar nu a depus decontul justificativ în termen, nu se vor lua în considerare la plata compensatorie efectivele pentru anul de angajament respectiv.
Se vor respinge de la plata compensatorie efectivele pentru care nu s-au depus documente justificative relevante privind îndeplinirea cerințelor specifice.
O cerere poate fi retrasă total sau parţial în orice moment, în scris, cu excepţia cazului în care beneficiarul a fost înştiinţat cu privire la neconformităţile pe care le conţine cererea de plată sau a fost înştiinţat cu privire la intenţia Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) sau a autorității delegate pentru efectuarea controlului (ANSVSA) de a întreprinde un control la faţa locului. Dacă în urma acestui control au fost constatate neconformităţi, beneficiarul nu mai poate retrage părţile din cererea de plată la care se referă aceste neconformităţi. Dacă în urma controlului realizat nu se identifică neconformităţi, beneficiarul poate retrage din proprie initiativă cererea de plată. În perioada dintre înştiinţarea beneficiarului cu privire la efectuarea controlului pe teren şi stabilirea concluziei finale ca urmare a controlului pe teren, acesta nu îşi poate retrage cererea de plată. În urma retragerilor efectuate, beneficiarul revine la situaţia în care se afla înainte de a depune cererea de plată sau partea respectivă din cererea de plată.
SECŢIUNEA 4: D. Referitor la sancţiunile pentru nerespectarea condiţionalităţii, fermierii care solicită plăți pentru eco-schema în sectorul zootehnic – Creșterea nivelului de bunăstare a vacilor de lapte, intervenţia PD-07 din PS 2023-2027, au obligația de a respecta pe suprafața întregii exploatații și pe parcusul întregului an calendaristic, normele privind condiționalitatea aprobate prin Ordinul comun nr. 54/570/32/2023. În cazul în care se constată nerespectarea de către fermieri a normelor de condiționalitate, se vor aplica sancțiuni administrative în conformitate cu Sistemul de sancțiuni administrative pentru condiționalitate aprobat prin Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 393/2023.
Sistemul de sancțiuni pentru Sprijinul cuplat pentru venit în sectorul zootehnic – vaci de lapte, intervenția PD-21 din PS 2023-2027
Baza de calcul pentru sprijinul cuplat pentru venit în sectorul zootehnic, denumit în continuare SCVZ este următoarea:
a) sprijinul nu se acordă pentru un număr de animale mai mare decât cel declarat în cererea de plată, pentru categoria de animal solicitată;
b) dacă numărul animalelor declarate în cererea de plată depăşeşte numărul de animale determinate în urma controalelor administrative şi a controalelor efectuate la faţa locului, sprijinul se calculează pe baza numărului de animale determinat;
c) sprijinul nu se acordă pentru un număr de animale mai mic decât numărul minim de animale prevăzut la art. 78 din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 80/2023, cu excepția cazului în care nu se respectă numărul minim de animale ca urmare a unui singur animal din exploatație supus unui caz de circumstanță naturală;
d) solicitanţii beneficiază de SCVZ pentru numărul maxim de animale prevăzut la art. 78 din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 80/2023;
e) în cazul în care se constată neconformităţi în ceea ce priveşte sistemul de identificare şi înregistrare a animalelor se aplică următoarele dispoziţii:
(i) o bovină prezentă în exploataţie care şi-a pierdut unul dintre cele două mijloace de identificare este considerată determinată cu condiţia să poată fi identificată în mod clar şi individual cu ajutorul celorlalte elemente ale sistemului de identificare şi înregistrare a bovinelor;
(ii) pentru inexactitatea înregistrarilor din RIE, constatată pentru 6 luni anterioare controlului la fața locului, se respinge de la plată solicitarea, numai dacă aceste inexactitati se constată în cadrul a două controale efectuate la faţa locului în doi ani de cerere;
(iii) pentru animalul prezent la faţa locului în exploataţie şi care nu figurează înregistrat în RIE sau pentru animalul negăsit la faţa locului în exploataţie şi a cărui ieşire nu este actualizată în RIE, animalul respectiv este considerat nedeterminat de la prima constatare la faţa locului;
f) pentru SCVZ, dacă atât numărul de animale solicitat pentru o categorie de animal, cât şi numărul de animale determinat pentru o categorie de animal sunt mai mari decât limita maximă pentru care se acordă sprijinul, nu se aplică nicio sancţiune, iar valoarea sprijinului se acordă pentru limita maximă, prevăzută la art. 78 din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 80/2023, din numărul de animale determinat;
g) sunt determinate la plată pentru SCVZ bovinele solicitate în cererea de plată, provenite din import efectuat în anul anterior depunerii sau în anul depunerii cererii de plată şi care nu au cel puţin un produs înregistrat în RNE, dacă sunt prezentate documente doveditoare care să probeze încadrarea în categoriile de animale pentru care se solicită plata, respectiv documente cu traduceri autorizate în limba română, din care să rezulte că animalele respective se încadrează în categoria vacă/ au fătat pe teritoriul ţării de provenienţă.
Beneficiarul este exclus de la plata SCVZ dacă nu se încadrează în categoria de fermier activ în conformitate cu prevederile articolelor 16 – 23 din Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării ruralenr. 80/2023.
Sistemul de sancţiuni aplicabil pentru cererile de plată aferente Sprijinul cuplat pentru venit în sectorul zootehnic – vaci de lapte, intervenția PD-21, din PS 2023-2027, depuse de fermieri începând cu campania 2023, se stabileşte ţinând cont de următoarele 3 categorii de sancţiuni, care se aplică în următoarea ordine, la suma de plată rămasă după etapa anterioară de sancţionare:
A: Sancţiuni administrative în ceea ce priveşte animalele declarate;
B.Sancţiuni pentru depunerea cu întârziere a cererii de plată;
C. Sancţiuni pentru nerespectarea condiţionalităţii.
Fermierul nu va fi respins de la plată şi nici nu va fi sancţionat în cazurile de forţă majoră şi circumstanţe excepţionale dacă a prezentat documente justificative în acest sens, conform legislaţiei în vigoare.
Sunt recunoscute, în special, următoarele cazuri de forţă majoră şi circumstanţe excepţionale:
a) decesul beneficiarului;
b) incapacitatea profesională pe termen lung a beneficiarului;
c) o catastrofă naturală gravă sau un fenomen meteorologic sever care afectează grav exploataţia agricolă;
d) distrugerea accidentală a clădirilor destinate creşterii animalelor, aflate pe exploataţia agricolă;
e) o epizootie, un focar de boală a plantelor sau prezența unor dăunători ai plantelor care afectează parţial sau integral şeptelul, sau culturile beneficiarului;
f) exproprierea întregii exploataţii sau a unei mari părţi a acesteia, dacă exproprierea respective nu ar fi putut fi anticipată la data depunerii cererii;
g) distrugerea de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, dacă sunt notificate la APIA şi documentele justificative sunt depuse de către beneficiarii măsurilor;
h) o situație epidemiologică internațională, declarată pandemie de către Organizația Mondială a Sănătății incidentă şi pe teritoriul României reglementată în condițiile stabilite prin legislaţia naţională şi reglementările procedurale specifice de implementare a PS 2023-2027.
Fermierul nu va fi sancţionat în cazurile de circumstanţe naturale care afectează şeptelul sau efectivul de animale, cu condiţia să fi informat în scris autoritatea competentă în termen de zece zile lucrătoare de la data producerii evenimentului de reducere a efectivului de animale și dacă a prezentat documente justificative în acest sens, conform legislaţiei în vigoare.
Prin excepție de la paragraful anterior pentru primul an de implementare înștiințarea unui caz de circumstanţă naturală poate fi depusă până la 16 octombrie 2023.
Fără a se aduce atingere circumstanţelor reale de care trebuie să se ţină cont în fiecare caz în parte, APIA poate recunoaşte circumstanţele naturale care afectează şeptelul sau efectivul, constând în moartea/sacrificarea de necesitate a unui animal ca urmare a următoarelor situații, de care beneficiarul nu poate fi considerat răspunzător:
a) Enzootii care conduc la eliminarea din efectiv a unor animale sanatoase dar purtătoare de virusi/bacterii;
b) Imposibilitatea de a făta;
c) Desmorexie ischio-pubiană și desmorexie sacro-iliacă;
d) Hemoragie interna consecutiv ruptura organe interne, vene, artere; e) Edem gloso-faringian;
f) Fracturi membre;
g) Șoc anafilactic.
Animalul solicitat în cererea de plată pentru SCVZ supus unei circumstanţe naturale, care se notifică la APIA în maximum 10 zile lucrătoare de la data evenimentului/ 16 octombrie 2023 în primul an de implementare, poate fi înlocuit cu alt animal, existent în exploataţia cu cod ANSVSA până la data notificării, fără pierderea dreptului la plata sprijinului, în următoarele condiţii:
a) beneficiarul să nu fi fost informat de APIA în privinţa unei neconformităţi din cererea de plată;
b) beneficiarul să nu fi fost informat cu privire la intenţia APIA/autoritatea delegată de a efectua un control la faţa locului;
c) animalul care înlocuieşte animalul cu circumstanţă naturală trebuie să îndeplinească toate condiţiile de acordare la data notificării către APIA a cazului de circumstanţă naturală;
d) beneficiarul trebuie să depună documentaţia specifică pentru animalul care înlocuieşte animalul cu circumstanţă naturală;
e) animalul care înlocuieşte animalul cu circumstanţă naturală nu poate fi înlocuit la rândul său.
SECŢIUNEA 1: A. Referitor la sancţiunile administrative în ceea ce priveşte animalele declarate, dacă în urma controalelor administrative şi/sau în urma controalelor la faţa locului se constată neconformităţi, valoarea SCVZ cuvenit se reduce în baza unui procent calculat prin împărţirea numărului de animale nedeterminate la numărul de animale determinate.
Dacă numărul de animale nedeterminate este de maximum 3, nu se aplică nicio penalizare, iar ajutorul se calculează la numărul de animale determinate.
În cazul în care numărul de animale nedeterminate este mai mare de 3, valoarea sprijinului pentru anul de cerere în cauză, se reduce astfel:
a) cu 2,5%, dacă procentul stabilit în conformitate cu primul paragraf din secțiunea 1A nu depăşeşte 10%;
b) cu 5%, dacă procentul stabilit în conformitate cu primul paragraf din secțiunea 1A este mai mare de 10%, dar nu mai mare de 20%;
c) cu 10% dacă procentul stabilit în conformitate cu primul paragraf din secțiunea 1A este mai mare de 20%, dar nu mai mare de 30%;
d) cu 15% dacă procentul stabilit în conformitate cu primul paragraf din secțiunea 1A este mai mare de 30%, dar nu mai mare de 40%;
e) cu 20% dacă procentul stabilit în conformitate cu primul paragraf din secțiunea 1A este mai mare de 40%, dar nu mai mare de 50%;
f) dacă procentul stabilit în conformitate cu primul paragraf din secțiunea 1A depăşeşte 50%, nu se acordă sprijinul cuplat pentru venit la care ar fi avut dreptul beneficiarul în cadrul categoriei pentru anul de cerere în cauză.
Un animal care nu îndeplinește condițiile de eligibilitate este respins de la plata sprijinului ca animal nedeterminat.
SECŢIUNEA 2: B. Referitor la sancţiunile pentru depunerea cu întârziere a cererii de plată, data-limită de depunere a cererii de plată fără penalizări este 15 mai a fiecărui an calendaristic potrivit prevederilor art. 6, alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1571/2022.
Pentru anul de cerere 2023, data-limită de depunere a cererii de plată și a modificărilor la aceasta, fără penalizări, este 31 mai 2023 conform prevederilor art. 6, alin. (2^1) din Hotărârea Guvernului nr. 1571/2022.
Cu excepţia cazurilor de forţă majoră sau a circumstanţelor excepţionale, pentru depunerea unei cereri de plată după data-limită stabilită se aplică în anul respectiv o reducere de 1% pe zi lucrătoare a sumelor la care ar fi avut dreptul beneficiarul dacă cererea ar fi fost depusă în termenul stabilit. Dacă perioada de întârziere depăşeşte 25 de zile calendaristice, cererea de plată este respinsă de la plată.
Modificările la o cerere de plată pot fi acceptate până la data de 31 mai a anului de cerere, inclusiv, fără aplicarea de penalităţi de întârziere. Fermierii pot depune modificări ale cererii de plată după data de 31 mai a anului de cerere, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul dacă modificarea cererii de plată ar fi fost depusă până la data de 31 mai a anului de cerere. Modificările privind cererea de plată pot fi admise până la ultima dată de depunere cu întârziere a cererilor de plată. Modificările referitoare la o cerere de plată nu sunt admise după data menţionată.
Prin excepție, pentru anul de cerere 2023 modificările la cererile de plată pot fi depuse şi după data de 9 iunie, până cel târziu data de 16 iunie inclusiv, cu o reducere de 1% pe zi lucrătoare a sumelor la care ar fi avut dreptul beneficiarul, conform prevederilor art. 6, alin. (3^1) din Hotărârea Guvernului nr. 1571/2022.
O cerere poate fi retrasă total sau parţial în orice moment, în scris, cu excepţia cazului în care beneficiarul a fost înştiinţat cu privire la neconformităţile pe care le conţine cererea de plată sau a fost înştiinţat cu privire la intenţia Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) sau a autorității delegate pentru efectuarea controlului (ANZ) de a întreprinde un control la faţa locului. Dacă în urma acestui control au fost constatate neconformităţi, beneficiarul nu mai poate retrage părţile din cererea de plată la care se referă aceste neconformităţi. Dacă în urma controlului realizat nu se identifică neconformităţi, beneficiarul poate retrage din proprie initiativă cererea de plată. În perioada dintre înştiinţarea beneficiarului cu privire la efectuarea controlului pe teren şi stabilirea concluziei finale ca urmare a controlului pe teren, acesta nu îşi poate retrage cererea de plată. În urma retragerilor efectuate, beneficiarul revine la situaţia în care se afla înainte de a depune cererea de plată sau partea respectivă din cererea de plată.
Nedepunerea sau depunerea la APIA a documentelor specifice pentru Sprijinul cuplat pentru venit în sectorul zootehnic – vaci de lapte, intervenţia PD-21 după termenul final de depunere cu penalități a cererii de plată / a formularelor de modificare, atrage respingerea grupului de plată/exploatației cu cod ANSVSA.
SECŢIUNEA 3: C. Referitor la sancţiunile pentru nerespectarea condiţionalităţii, fermierii care solicită plăți pentru Sprijinul cuplat pentru venit în sectorul zootehnic – vaci de lapte, intervenţia PD-21, din PS 2023-2027, au obligația de a respecta pe suprafața întregii exploatații și pe parcusul întregului an calendaristic, normele privind condiționalitatea aprobate prin Ordinul comun nr. 54/570/32/2023. În cazul în care se constată nerespectarea de către fermieri a normelor de condiționalitate, se vor aplica sancțiuni administrative în conformitate cu Sistemul de sancțiuni administrative pentru condiționalitate aprobat prin Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 393/2023.
Sistemul de sancțiuni pentru Plata decuplată de producție lapte de vacă – ANT 7 conform Anexei VI din PS 2023-2027
Ajutorul național tranzitoriu (ANT) reprezintă o componentă importantă de sprijin pentru fermieri care se acordă în conformitate cu prevederile articolului 147 din Regulamentul (UE) 2021/2115 și a Anexei VI din PS 2023-2027.
Sancțiunile se aplică tuturor fermierilor beneficiari ai ajutoarelor naţionale tranzitorii acordate de APIA de la bugetul național, începând cu anul de cerere 2023. Beneficiarii plății decuplate de producție lapte de vacă – ANT 7 nu sunt suspuși controlului la fața locului.
Sancţiunile pentru nerespectarea normelor privind condiţionalitatea prevăzute la art. 12 din Regulamentul (UE) 2021/2.115, pe întreaga exploataţie agricolă, astfel cum sunt stabilite în anexa III la regulamentul menţionat şi în secţiunea 3.10 din PS 2023-2027, nu se aplică în cazul ajutoarelor naţionale tranzitorii.
Sancţiunile aplicabile pentru cererile de plată aferente Plății decuplate de producție lapte de vacă – ANT 7 conform Anexei VI din PS 2023-2027, depuse de fermieri începând cu campania 2023, sunt sancţiuni pentru depunerea cu întârziere a cererii de plată.
Fermierul nu va fi respins de la plată şi nici nu va fi sancţionat în cazurile de forţă majoră şi circumstanţe excepţionale dacă a prezentat documente justificative în acest sens, conform legislaţiei în vigoare.
Sunt recunoscute, în special, următoarele cazuri de forţă majoră şi circumstanţe excepţionale:
a) decesul beneficiarului;
b) incapacitatea profesională pe termen lung a beneficiarului;
c) o situație epidemiologică internațională, declarată pandemie de către Organizația Mondială a Sănătății incidentă şi pe teritoriul României reglementată în condițiile stabilite prin legislaţia naţională şi reglementările procedurale specifice de implementare a PS 2023-2027.
Dacă beneficiarul care a depus cererea de plată şi a fost selectat pentru controlul pe teren pentru una din intervențiile solicitate și nu permite inspectarea fermei de către reprezentanţii organismelor abilitate, cererea se respinge de la plată. În acest caz beneficiarului nu i se va acorda nicio plată pentru ajutorul national solicitat pentru anul în curs.
SECŢIUNEA 1: Sancţiuni pentru depunerea cu întârziere a cererii de plată
Data-limită de depunere a cererii de plată fără penalizări este 15 mai a fiecărui an calendaristic potrivit prevederilor art. 6, alin. (2) din Hotărârea Guvernului 1571/2022.
Pentru anul de cerere 2023, data-limită de depunere a cererii de plată și a modificărilor la aceasta, fără penalizări, este 31 mai 2023 conform prevederilor art. 6, alin. (2^1) din Hotărârea Guvernului nr. 1571/2022.
Cu excepţia cazurilor de forţă majoră sau a circumstanţelor excepţionale, pentru depunerea unei cereri de plată după data-limită stabilită se aplică în anul respectiv o reducere de 1% pe zi lucrătoare a sumelor la care ar fi avut dreptul beneficiarul dacă cererea ar fi fost depusă în termenul stabilit. Dacă perioada de întârziere depăşeşte 25 de zile calendaristice, cererea de plată este respinsă de la plată.
Modificările la o cerere de plată pot fi acceptate până la data de 31 mai a anului de cerere, inclusiv, fără aplicarea de penalităţi de întârziere. Fermierii pot depune modificări ale cererii de plată după data de 31 mai a anului de cerere, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul dacă modificarea cererii de plată ar fi fost depusă până la data de 31 mai a anului de cerere. Modificările privind cererea de plată pot fi admise până la ultima dată de depunere cu întârziere a cererilor de plată. Modificările referitoare la o cerere de plată nu sunt admise după data menţionată.
Prin excepție, pentru anul de cerere 2023 modificările la cererile de plată pot fi depuse şi după data de 9 iunie, până cel târziu data de 16 iunie inclusiv, cu o reducere de 1% pe zi lucrătoare a sumelor la care ar fi avut dreptul beneficiarul, conform prevederilor art. 6, alin. (3^1) din Hotărârea Guvernului nr. 1571/2022.
O cerere poate fi retrasă total sau parţial în orice moment, în scris, cu excepţia cazului în care beneficiarul a fost înştiinţat cu privire la neconformităţile pe care le conţine cererea de plată. În urma retragerilor efectuate, beneficiarul revine la situaţia în care se afla înainte de a depune cererea de plată sau partea respectivă din cererea de plată.
Te-ar mai putea interesa: