Aprovizionarea cu apă la grâul de toamnă va prezenta valori satisfăcătoare

2
Aprovizionarea cu apă la grâul de toamnă va prezenta valori satisfăcătoare

Aprovizionarea cu apă la  grâul de toamnă va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, la nivelul regiunilor agricole, iar ritmurile de creştere şi dezvoltare ale speciilor de toamnă şi pomi-viticole vor evolua lent în cea mai mare parte a ţării, conform prognozei de specialitate, valabilă în intervalul 13 – 19 martie 2021.

„În zonele depresionare din estul Transilvaniei şi nordul Moldovei, izolat se va putea înregistra stadiul de repaus biologic. Pe ansamblu, uniformitatea şi vigurozitatea culturilor va fi în continuare medie şi bună, îndeosebi la cele înfiinţate în epoca optimă. În semănăturile întârziate fenologic, starea de vegetaţie a plantelor se va menţine medie şi slabă, iar densitatea redusă”, se mai menționează în prognoza publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Orzul şi grâul de toamnă se vor afla în fazele de formare a frunzei a treia şi înfrăţire (50-100%), iar la culturile tardive vor predomina răsărirea şi apariţia frunzei a treia (10-100%). Sub aspect fenologic, rapiţa va parcurge dezvoltarea aparatului foliar (8-12 frunze). La pomii fructiferi se va semnala umflarea mugurilor de rod în cea mai mare parte a plantaţiilor, cele mai avansate fiind speciile extra-timpurii şi timpurii. Viţa-de-vie îşi va continua repausul biologic, în aproape toate podgoriile.

Potrivit experților în agrometeorologie ai ANM, în zilele cu precipitaţii, lucrările agricole de sezon (fertilizări, pregătirea patului germinativ şi semănatul culturilor de primăvară din prima epocă, lucrări de întreţinere în plantaţiile pomi-viticole) se vor desfăşura cu dificultate sau vor fi sistate temporar.

Agrometeorologii recomandă pregătirea patului germinativ şi semănatul culturilor din prima urgenţă (mazăre, lucernă, borceag, etc.), în special în zonele de câmpie, aplicarea îngrăşămintelor minerale pe bază de azot şi potasiu la speciile de toamnă înfiinţate în epoca optimă, continuarea lucrărilor de întreţinere în vii şi livezi (tăieri, fertilizări, tratamente fitosanitare); efectuarea arăturilor în vederea însămânţărilor de primăvară.

Din punct de vedere meteorologic, vremea mai caldă de la începutul perioadei va intra într-un proces de răcire treptată, aceasta devenind normală sub aspect termic, în cea mai mare parte a ţării. Temperatura medie diurnă a aerului va oscila între 0 şi 13 grade Celsius în prima parte a intervalului, mai ridicată cu 1 – 7 grade Celsius în raport cu mediile multianuale şi -2 şi 7 grade °C în restul zilelor, limite apropiate de normele climatologice, în toate zonele de cultură.

Temperatura maximă a aerului se va încadra între 2 şi 18 grade Celsius, pe aproape întreg teritoriul, iar cea minimă va fi cuprinsă între -6 şi 7 grade Celsius în toată ţara, local determinând producerea îngheţului la sol.

„Sunt posibile precipitaţii sub formă de ploi locale, dar şi mixte (ploaie, lapoviţă şi ninsoare), însoţite de intensificări temporare ale vântului, iar izolat, cantităţile de apă pot fi mai însemnate din punct de vedere agricol. În zonele de câmpie, vor fi condiţii de producere a ceţii, local asociată cu burniţă”, mai spun meteorologii.