Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF) desfășoară în perioada 11 mai-30 iunie o nouă acțiune tematică de control ce vizează, de data aceasta, roșiile și castraveții românești timpurii.
Potrivit unui comunicat al ANF, pe lângă probele prelevate în mod obișnuit în cadrul Programului Național de Monitorizare, acțiunea de control va include o suplimentare a acestora cu 400 de probe de tomate și 100 de probe de castraveți.
Reprezentanții ANF justifică necesitatea acestei acțiuni de control prin faptul că, anul trecut, roșiile, unul dintre cele mai consumate produse vegetale în sezon, au înregistrat și cel mai mare număr de neconformități, respectiv 23.
„Este adevărat că (roșiile) au fost și printre cele mai analizate sortimente, însă tocmai acest lucru arată cât de importantă este monitorizarea lor atentă”, se arată în comunicatul citat.
După încheierea acestei etape, ANF va continua controalele în zona tomatelor printr-o nouă acțiune tematică dedicată roșiilor de sezon, cultivate în câmp.
ANF precizează că obiectivul pentru anul 2026 este depășirea pragului de 1.000 de probe de tomate prelevate și analizate, astfel încât unul dintre cele mai consumate produse de către români să fie verificat atent și să poată ajunge pe piață în condiții de siguranță.
„Prin aceste acțiuni, ANF continuă verificarea respectării condițiilor legale privind utilizarea produselor de protecție a plantelor și monitorizarea conformității produselor aflate la comercializare”, se mai arată în comunicat.


