Seră de tomate cherry bio cu tehnologie de ultimă oră, la Buzău

Prima seră de tomate cherry bio din județul Buzău și una dintre puținele din țară a luat ființă în comuna Podgoria, fiind una dintre cele mai moderne investiții în legumicultura ecologică din România.

Sera se întinde pe aproximativ 12.000 de metri pătrați și îmbină tehnologia de ultimă generație cu standardele stricte ale agriculturii ecologice.

Un proiect construit cu 3 milioane de euro și „viață grea”

Proiectul îi aparține lui Mihai Enache, de profesie economist, și a costat 3 milioane de euro, din care 2 milioane de euro fonduri europene nerambursabile prin AFIR, iar restul din fonduri proprii și credite bancare.

Fără să aibă inițial vreun pic de experiență în domeniu, dar motivat de dorința sa de a consuma legume cât mai sănătoase, Mihai Enache și-a început demersul pentru noua sera de tomate cherry bio prin 2021, în plină pandemie, perioadă care a adus întârzieri, costuri suplimentare și dificultăți majore în implementare. Astfel, construcția efectivă a început serios abia ulterior pandemiei, iar primele răsaduri au fost plantate în seră în ianuarie anul acesta.

„Eu, de profesie, sunt economist, deci vin dintr-un domeniu total diferit de ceea ce înseamnă agricultura, dar întotdeauna am fost un consumator de alimente sănătoase și, în special, ecologice bio. (…) Am întâmpinat și greutăți foarte mari și bani cheltuiți cumva nejustificat pe diferențe de curs valutar, adică noi decontam ceva la un euro astăzi de 5 lei și, din păcate, statul român ne dădea înapoi 4,6 lei, că investitorul așa a semnat contractul, deși ei primeau banii tot la cursul pe care ni l-au dat nouă. Dar, cu greutăți, am reușit să o ducem la final și am făcut o investiție foarte frumoasă. (…) A fost undeva la aproximativ 3 milioane de euro, cu 2 milioane de euro din partea AFIR, cu credit bancar și viață grea”, a povestit antreprenorul buzoian.Seră de tomate cherry bio cu tehnologie de ultimă oră, la Buzău Afaceri seră de tomate cherry bio,Mihai Enache

Tehnologie de ultimă oră din Olanda

Sera de tomate cherry bio a lui Mihai Enache este considerată una dintre cele mai moderne din Europa, fiind dotată cu tehnologie adusă din Olanda, adaptată pentru producția ecologică. Totodată, răsadurile certificate bio au fost aduse dintr-o unitate specializată din Austria și au fost cultivate direct în sol, pentru a păstra gustul autentic al tomatelor.

Polenizarea este realizată natural, cu ajutorul bondarilor, fără intervenții chimice sau stimulente de creștere, în conformitate cu standardele agriculturii ecologice.

Pe suprafața cultivată, de peste un hectar, sunt produse tomate cherry roșii, dar și varietăți galbene și portocalii, acestea din urmă aflate încă în fază experimentală.

Lanț scurt de aprovizionare

Mihai Enache recunoaște că randamentul la sera de tomate cherry bio este mai redus față de agricultura convențională, estimările indicând o producție de aproximativ 100–150 de tone de tomate pe sezon la o suptrafață cultivate de 12.000 de metri pătrați, însă, spune el diferența vine din faptul că, în sistem ecologic, nu sunt utilizate stimulente de creștere, iar plantele se dezvoltă în ritm natural, fapt ce se reflectă în obținerea unor tomate de cea mai bună calitate, mai ales în ceea ce privește gustul.

Produsele sunt deja prezente în rețele de supermarketuri din Buzău și din alte zone ale țării, fiind apreciate pentru gustul autentic și prospețimea lor, rezultate dintr-un lanț scurt de aprovizionare.

Rcoltarea la sera de tomate cherry bio din Podgoria a început deja de două săptămâni, iar produsele sunt prezente în rețele de supermarketuri din Buzău și din alte zone ale țării, fiind apreciate pentru gustul autentic și prospețimea lor, rezultate dintr-un lanț scurt de aprovizionare.

Un model pentru viitorul agriculturii românești

Sera de tomate cherry bio din Podgoria, județul Buzău, nu este doar un pariu câștigat de Mihai Enache, ci reprezintă un model de antreprenoriat în agricultură care merită urmat.

Potrivit șefului Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) Buzău, Cosmin Florea, investiția a generat aproximativ 20 de locuri de muncă și este considerată un exemplu de valorificare eficientă a fondurilor europene în sprijinul comunității locale. Mai mult, proiectul demonstrează succesul unei afaceri bazate pe existența unei trasabilități clare și a unui lanț foarte scurt de aprovizionare.

„Avem acces pe piață la roșii culese chiar de ieri, foarte proaspete, iar acest lanț scurt face ca ele să ajungă pe mesele noastre în maximum 24 de ore”, a explicat directorul DAJ Buzău, Cosmin Florea.

Sera de tomate cherry bio din comuna Podgoria marchează un pas important pentru agricultura ecologică din România și confirmă că investițiile în sustenabilitate pot deveni viabile chiar și în condiții dificile, așa cum a avut de înfruntat Mihai Enache.

„Eu de aici am plecat, din nevoia de a fi consumator, pentru că toată lumea știe foarte clar ce legume bio ne vin din exterior, ce gust sau ce lipsă de gust, ce textură sau mai puțin spus textură, și atunci nu cred că există un dubiu din punct de vedere al cererii din partea consumatorilor. Sunt oameni care doresc un produs sănătos pentru copiii lor și pentru ei, un produs gustos, nu «plasticat». Deci cam asta este diferența atunci când crești natural un produs. Dar un aspect foarte important, dacă ați observat, nu este doar partea bio, cât și partea românească. Întotdeauna se cere un produs românesc. Pentru că un produs românesc este recoltat aproape de maturitate, nu mai intervine timpul de transport și altele, și atunci, fiind recoltat aproape de maturitate, este și gustos. În cazul nostru este și natural, și atunci îndeplinește toți factorii unui produs delicios”, a explicat Mihai Enache.

Related Articles