Atenție la „Ceramica de Horezu”! Produse contrafăcute scoase la vânzare de comercianții din zonă!

1

Probabil că te-ai întânit de multe ori cu produse din „ceramică de Horezu” contrafăcute, pe la târgurile de profil organizate prin țară. Dar chiar în Horezu nu te-ai aștepta să le găsești!

În urma verificărilor făcute la mai mulţi comercianţi din zona Horezu, poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au întocmit nu mai puțin de șapte dosare penale după ce au găsit sute de produse contrafăcute vândute ca fiind „ceramică de Horezu”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

„Au fost verificaţi 10 operatori economici, ce îşi desfăşoară activitatea în oraşul Horezu, al căror obiect principal de activitate îl reprezintă comerţul cu amănuntul al produselor din ceramică, specifice zonei respective. Pentru neregulile constatate au fost întocmite şapte dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 102 alin. 1 lit. b din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, constând în punerea în circulaţie a unor produse purtând o marca identică sau similară cu o marcă înregistrată. Au fost identificate şi ridicate un număr de 411 de produse contrafăcute, respectiv oale, farfurii, ulcioare, ceasuri, castroane, căni, în valoare de 6.600 lei. De asemenea, au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale conform O.U.G. nr. 28/1999, cu amenzi în valoare de 21.500 lei, fiind confiscată suma de 1.919 lei, reprezentând încasări nefiscalizate. Totodată, a fost indisponibilizată suma de 58.000 de euro, sumă ce a fost identificată în numerar, în unitatea de vânzare, fără documente justificative”, au transmis reprezentanţii IPJ Vâlcea.

Ceramica de Horezu este un tip unic de ceramică românescă, produsă manual în zona din apropierea Mănăstirii Horezu, din județul Vâlcea, fiind înscrisă pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO din decembrie 2012.