Home Stiri AVANS APIA! Sumele care au intrat până astăzi în conturile fermierilor

AVANS APIA! Sumele care au intrat până astăzi în conturile fermierilor

69 views
AVANS APIA! Sumele care au intrat până astăzi în conturile fermierilor

Minstrul Agriculturii, anunț de ultimă oră despre avansul APIA! Într-o conferință de presă susținută la sediul MADR, Adrian Oros a anunțat că, până la această dată, 81,59% dintre fermieri au fost autorizați pentru a încasa prima tranșă din plățile directe pentru campania 2020.

”Vreau să mă refer în primul rând la plata avansului APIA pentru campania 2020, pe care am demarat-o la 16 noiembrie 2020. Până acum s-au plătit 1,18 miliarde euro la un număr de 677.945 de fermieri, 81,59%. Vom finaliza această plată a avansului în 30 noiembrie și pentru prima dată toți beneficiarii vor primi acest avans indiferent dacă se află sau nu în eșantionul de control, iar de la 1 decembrie vom plăti restul până la suma totală”, a anunțat ministrul Adrian Oros.

Reamintim că, în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/531 al Comisiei din 16 aprilie 2020, până la data de 30 noiembrie 2020, APIA efectuează plăți în avans de până la 70 % în cazul plăților directe enumerate în Anexa I la Regulamentul (UE) nr.1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, şi de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor dedezvoltare rurală menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr.1306/2013.

APIA mai precizează că plățile se efectuează lacursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel:

– 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2020şipublicatînJurnalulOficial al UniuniiEuropene, seria C, nr. 323/03/01.10.2020, pentru plățile finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă);

– 4,7830 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 31.12.2019 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 001/2/03.1.2020, pentru plățile finanțate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).