Calendar AFIR – Când se lansează submăsura 6.1 pentru tinerii fermieri

52

Submăsura 6.1, dedicată tinerilor fermieri, este una dintre cele mai așteptat submăsuri care vor fi lansate în perioada de tranziție 2021-2022. Potrivit ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, Adrian Oros, submăsura 6.1 urmează să fie lansată în luna august, alături de alte trei submăsuri.

”În luna august vom lansa acele măsuri forfetare. Submăsura 6.1, care știu că este foarte așteptată, apoi lansarea submăsurii 6.3 – sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici, unde avem 87 milioane de euro. De asemenea, submăsura 16.4, respectiv 16.4a – sprijin pentru cooperarea pe orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare. Aceste patru măsuri le vom lansa în luna august”, a declarat șeful MADR în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

Oros a mai precizat faptul că măsurile care au suferit cele mai multe modificări față de exercițiul financiar precedent vor fi lansate în luna septembrie, astfel încât ghidurile solicitantului să fie ținute în consultare publică cel puțin trei săptămâni. Printre acestea se regăsesc submăsurile 4.1, 4.2, 6.2 și 6.4.

”În luna septembrie, pentru că vrem să lăsăm mai mult în consultare ghidurile, vom lansa măsurile unde s-au produs modificări mai substanțiale. Este vorba despre 4.1, 4.1a, 4.2 și 4.2a, care depășesc un miliard de euro. Acestea vor fi lansate în septembrie, însoțite de măsurile non-agricole 6.2 și 6.4. Spre finalul lunii septembrie va fi lansată măsura 4.3 pentru autoritățile publice locale – drumuri agricole. Acesta este, în mare, calendarul”, a mai precizat Adrian Oros.

Reamintim faptul că alocarea financiară pentru submăsura 6.1 în perioada 2021-2022 este de 100 milioane de euro, iar valoarea maximă a unui proiect poate atinge 70.000 euro/fermă, în anumite condiții. Mai multe detalii despre aceste condiții puteți citi AICI.