Când se lansează programul Casa Verde Fotovoltaice 2024 și care sunt condițiile

24

Planurile pentru ediția 2024 a programului Casa Verde Fotovoltaice sunt deja făcute! Aproximativ 100.000 de familii din România vor beneficia de finanțarea de 20.000 de lei, oferită de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), pentru a-și instala panouri fotovoltaice în gospodărie.

Potrivit președintelui AFM, Laurențiu Neculaescu, programul urmează să fie lansat undeva pe la mijlocul anului, cel mai probabil în luna iunie.

”Pentru anul acesta, programul se va derula în exact aceleași condiții ca și anul trecut. Cele peste 800 de firme de instalatori acreditate anul trecut vor rămâne acreditate dacă doresc să participe și anul acesta în cadrul programului. Am alocat anul acesta un buget și mai mare decât anul trecut.

Avem 2 miliarde de lei pentru persoane fizice pe Casa Verde Fotovoltaice. Beneficiarii pot primi 20.000 de lei pentru minim 3 kW de putere instalată. Practic, avem buget pentru 100.000 de familii; sperăm noi ca la sfârșitul acestui an, aceste familii să beneficieze de o factură mai mică la energie.

După ce îi vom aproba pe absolut toți beneficiarii eligibili din 2023, probabil vom începe să punem la punct demararea noului program. În 2-3 luni de zile maxim, va porni noua sesiune aferentă programului din 2024. Eu zic că în luna iunie, între 1 și 30 iunie va demara programul”, a precizat președintele AFM, Laurențiu Neculaescu, într-un interviu la DC News.

Înscrierea în program va rămâne la fel ca în 2023 și se va face prin intermediul aceleiași aplicații. Singura diferență va fi urgentarea înscrierilor, pentru că în loc de 3 zile alocare pentru fiecare regiune, va fi doar o singură zi.