Cantități imense de pește transportat fără documente legale

2
Cantități imense de pește transportat fără documente legale

Lucrători ai Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) au confiscat peste 1.500 de kilograme de pește, transportate fără documente legale, în urma unei acţiuni desfăşurate pe 24 martie 2021.

La acţiunea Ministerului Afacerilor Interne au participat Poliţia Română, Jandarmeria Română şi Poliţia de Frontieră, împreună cu inspectori ai Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, specialişti din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi ai altor instituţii cu atribuţii în domeniul piscicol.

„Au fost verificate 2.406 vehicule, precum şi 844 de obiective, dintre care 525 societăţi comerciale, 55 de amenajări piscicole şi asociaţii de profil, 264 de pieţe, târguri. În urma activităţilor desfăşurate, echipele de control au constatat 37 de infracţiuni (16 la OUG nr. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura, 12 prevăzute de Codul penal şi 9 prevăzute de alte acte normative)”, se precizează într-o informare a IGPR.

Ca urmare a acţiunii au fost aplicate 1.229 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 53 la OUG nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, iar 1.176 prevăzute de alte acte normative, valoarea totală a amenzilor fiind de 1.746.000 de lei.

Totodată, au fost confiscate 1.560 de kilograme de peşte, 25 de kilograme de icre, 12 plase monofilament şi 2 plase de pescuit din fir textil.

Conform OUG 23/2008, braconajul piscicol este definit drept o activitate ilegală care constă în pescuitul fără licență, autorizație sau permis, pescuitul în perioada de prohibiție sau în zone interzise pescuitului ori pescuitul cu unelte interzise al peștilor și al altor viețuitoare acvatice vii din habitatele piscicole naturale.