Înscrierile persoanelor fizice în programul Casa Verde Fotovoltaice s-au încheiat astăzi. Peste 86.000 de persoane s-au înscris cu succes în program, conform datelor de la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).
Conform președintelui AFM, mai există o singură sesiune de înscrieri, săptămâna viitoare, pentru biserici și case parohiale, după care vor fi publicate și listele cu instalatorii.
”Am avut un buget de 1,75 miliarde lei alocat pentru această sesiune. Chiar astăzi, la ora 10, a fost ultima regiune dedicată persoanelor fizice, regiunea Vest, și pot să vă spun că astăzi avem un total de 86.625 de gospodării, persoane fizice, care s-au înscris în cadrul acestui program. Mai avem o singură sesiune, cea din 27-29 iunie, care se adresează unităților de cult, unde avem un buget de 17,5 milioane de lei.
După finalizarea înscrierii unităților de cult în platformă, în cel mai scurt timp, AFM va publica lista cu instalatorii, cu firmele acreditate să participe în cadrul programului, să instaleze aceste panouri. Noi am estimat inițial că vor fi undeva la 500 de firme, s-au înscris 754, deci cu 50% mai mult decât estimările noastre, ceea ce s-au putea să aducă un mic decalaj de o săptămână din momentul în care se finalizează înscrierea persoanelor fizice, pentru că volumul cererilor depuse este foarte mari și toate aceste 754 de dosare trebuie analizate, puse clarificări, așteptat răspuns de la instalatori pentru clarificări și așa mai departe.
Săptămâna viitoare vom finaliza cu totul analiza instalatorilor și vom trece la semnarea contractelor, urmând ca într-un termen de 5 zile de la semnarea contractelor, instalatorii să constituie garanția de participare în cadrul programului”, a precizat șeful AFM, Laurențiu Neculaescu, într-un interviu acordat DCNews.
Potrivit președintelui AFM, listele finale cu instalatorii urmează să fie publicate în jurul datei de 15 iulie. Ulterior, beneficiarii programului vor avea un termen de maximum 90 de zile în care trebuie să semneze contractele cu instalatorii.