Ministrul agriculturii, Florin Barbu, a avut parte de o mare bucurie, luni, în cadrul reuniunii Consiliului AgriFish de la Bruxelles, când a primit vestea că executivul comunitar a aprobat propunerile sale cu privire la standardele GAEC 7 și 8 din Regulamentului (UE) 2021/2115.
„AM FĂCUT CE AM PROMIS! MODIFICĂRILE LA ROTAȚIA CULTURILOR ȘI TERENUL LĂSAT PÂRLOAGĂ AU FOST ACCEPTATE DE COMISIE!”, s-a grăbit Florin Barbu să-și anunțe victoria, pe pagina de Facebook.
„Așa cum am promis, am cerut în cadrul Consiliului AGRIFISH modificarea Regulamentului (UE) 2021/2115 privitor la rotația culturilor (GAEC 7) și 4% pârloagă (GAEC8), iar propunerea mea a fost aprobată de comisie! Rolul nostru este să găsim soluții care să îi sprijine pe fermieri, nu să le pună piedici și împreună, am reușit!”, a adăugat șeful MADR.
Una dintre propunerile înaintate Comisiei Europene de ministrul Florin Barbu avea în vedere ca de la rotația culturilor (GAEC 7) să fie exceptate exploatațiile care înființează culturi pentru care nu este necesară aplicarea unei rotații anuale din perspectivă agrotehnică, astfel încât statele membre să poată decide lista acestor culturi.
Referitor la standardul GAEC 8, propunerea ministrului Florin Barbu a fost introducerea unei prevederi suplimentare care să dea posibilitatea statelor membre ce dețin suprafețele de minimum 4% cu elemente neproductive sau terenuri pârloaga la nivel național, să fie exceptate de la aplicarea acestui standard la nivel de fermă.