În ședința de Guvern de joi au fost adoptate mai multe măsuri dintre cele convenite cu fermierii și transportatorii din România.
Printrea măsurile pentru fermieri anunțate de premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței se numără acordarea unei compensații de 100 de euro pe hectar și amânarea ratelor la credite pentru agricultorii afectați de secetă, precum și posibilitatea de a echivala permisele de tip B și B1 pentru a putea conduce tractoare
„Așa cum am promis, aprobăm astăzi un prim pachet de măsuri convenite împreună cu fermierii și transportatorii. Am discutat și cu micii fermieri și transportatori aflați în stradă, și cu marile asociații de profil. Este clar că protestele au fost îndreptățite, iar deciziile pe care le adoptăm confirmă că mare parte din cerințele lor sunt absolut legitime. Am promis că vom rezolva aceste probleme, atât eu, cât și membri ai Guvernului, astăzi ne ținem de cuvânt! Astfel, în privința fermierilor, avem mai multe proiecte. Acordăm un sprijin direct de 100 de euro la hectar cultivatorilor din sectorul vegetal, pentru a compensa pierderile suferite din cauza războiului din Ucraina, la culturile înființate în toamna lui 2022. Compensația pe fiecare întreprindere agricolă nu poate depăși 280.000 de euro. Estimăm peste 162.000 de beneficiari și un efort bugetar de aproape 250 de milioane de euro, sumă deja prevăzută în buget. Fermierii noștri merită din plin această compensație! În plus, mi s-a părut de bun simț și cererea de echivalare a permisului auto la categoriile B și B1 pentru a conduce tractoare, așa că o vom legifera astăzi. Totodată, rezolvăm și problema utilajelor agricole, extinzând excepțiile de la înmatriculare și inspecție tehnică periodică la categoria vehiculelor lente. De asemenea, Registrul Auto Român (RAR) va putea efectua ITP-ul la vehicole agricole sau forestiere cu laboratoare mobile chiar la sediul fermelor. Rezonabil este să nu-l pui pe fermier să-și ia utilajele din câmp sau pădure și să meargă la RAR, ci să fie exact invers. Mai avem în primă lectură o măsură importantă: amânarea cu caracter temporar a ratelor la creditele producătorilor agricoli afectați de seceta din 2023. Sprijin total această măsură și știu că se lucrează împerună cu Banca Națională, cât și cu un întreg sistem bancar și Consiliul Concurenței, pentru a găsi cele mai potrivite formule tehnice. Sunt convins că finalizăm foarte repede și această schemă de ajutor pentru fermierii afectați!”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
Vezi aici declarațiile complete!
Citește și Ministrul Florin Barbu s-a împăcat cu fermierii care protestează la Afumați. Vezi ce le-a promis!