România poate deveni în următorii trei ani cel mai mare procesator din sud-estul Europei, a declarat ministrul agriculturii, Florin Barbu, care a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă la MADR, că se află în discuții avansate cu unul dintre giganții industriei alimentare din Germania care vrea să-și mute toată procesarea în țara noastră.
Totodată, ministrul Barbu a anunțat că o altă companie germană, din domeniul zootehniei, intenționează să investească în România în zece ferme de porci, însumând un circa million de capete anual.
„Sunt în discuții cu o companie foarte mare din Germania care vrea să-și mute toată procesarea în România. Pe lângă programul INVESALIM, care este de un miliarde de euro, cu acea companie, dacă se va reuși să vină în România, să își mute aici tot know-how-ul pe procesare, România devine cea mai mare țară de procesare din sud-estul Europei. Sunt convins că voi convinge această companie și nu vă mai ascund faptul că și o companie din domeniul zootehniei vrea să investească în România în zece ferme de câte 100.000 de porci anual, asta înseamnă un million de porci. Sunt în discuții, sunt companii din Germania, nu pot să dau numele aici, dar, în proporție de 80%, eu cred că discuțiile pe care le-am purtat sunt realizabile”, a declarat ministrul Florin Barbu în cadrul conferinței de presă suținute miecuri, la sediul MADR, alături de George Bădescu, director executive al Asociației Marilor Rețele Comerciale din România.