Procesatorii cer și ei subvenții de la MADR! Ce se va întâmpla cu plafonarea prețurilor la alimente

8

Procesatorii din industria alimentară au și ei marți, 16 ianuarie 2024, o întâlnire de lucru, la sediul MADR, cu ministrul agriculturii, Florin Barbu.

La începutul dicuțiilor, șeful MADR a ținut să le prezinte și procesatorilor atât decizia sa de a eficientiza activitatea prin înființarea unor grupuri de lucru formate din reprezentanții asociațiilor și personalul tehnic al MADR, cât și bugetul ministerului și formele de sprijin pentru anul 2024, cu accent pe programul dedicat industriei alimentare, INVESTALIM, dar și modificările legislative pe fiecare ramură.

Florin Barbu a vorbit, de asemenea, despre alocarea a aproape 600 milioane euro pentru independența energetică, exprimându-și dorința ca acești bani să fie accesați de industria alimentară din România.

„Vom finanța industria alimentară în continuare pentru că ne dorim să producem produse românești, aici, în țara noastră”, a subliniat șeful MADR.

În acest sens, ministrul agriculturii a ținut să-I felicite pe cei care au accesat fonduri în cadrul primei sesiuni deschise a programului INVESTALIM, desfășurate în două etape (27 octombrie-27 noiembrie și 27 noiembrie-27decembrie), în care s-au depus 49 de proiecte cu o valoare totală a investițiilor ce depășește un miliard de euro, cu tot cu confinanţare.

În cadrul discuțiilor legate de programul INVESTALIM, reprezentanții sectorului panificație au solicitat ca, la viitoarea sesiune de depunere a proiectelor, fondurile să fie împărțite pe axe separate, întrucât valoarea proiectelor de investiții din sector nu este atât de ridicată, adică minimum 500.000 EUR, așa cum a fost condiția pentru prima sesiune,

La rândul său, reprezentantul procesatorilor din industria laptelui, Dorin Cojocaru, a cerut, pentru reducerea costurilor de producție, o eventuală optimizare a programului pentru școli, pentru a crește cererea de lapte la fermieri. De asemnea, „pentru a ajuta întreaga filieră este nevoie să găsim soluții pentru subvenția accizei la motorina folosită pentru colectarea laptelui sau a transportului acestuia de la poarta fermei către fabrici, subvenționarea buletinelor de analiză etc.”, a mai spus Dorin Cojocaru, preşedintele Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL).

În ceea ce privește intenția ministrului agriculturii de a prelungi de a prelungi măsura de plafonare a adaosului comercial pentru alimentele de bază și chiar și chiar de a introduce noi produse pe lista acestora, discuțiile au fost ceva mai complicate, urmând să se mai poarte negocieri zilele următoare.

Sorin Minea, președintele Federaţiei Patronatelor din Industria Alimentară – Romalimenta, a declarat, marți, pentru AGERPRES, că organizația pe care o reprezintă se opune „categoric” prelungirii măsurii de plafonare a adaosului comercial pentru alimentele de bază, continuarea fiind catastrofală nu numai din punct de vedere al industriei alimentare, ci şi al consumatorului final.

„În primul rând, plafonarea este făcută, din punctul nostru de vedere, greşit, pentru că sunt prinse doar procesarea şi retailul, producţia, deci furnizorul de materii prime nu are niciun fel de plafonare, iar în ultimul timp, preţurile materiilor prime în România sunt mai mari decât afară. Deci preţurile cresc, dar cresc în detrimentul nostru. Am aflat şi noi ieri cu stupoare de la ministrul Agriculturii că industria alimentară este la pământ. Întrebarea este de ce oare s-o fi prăbuşit? Nu cumva în agricultură s-au dat subvenţii, s-au dat banii din toate direcţiile, industria alimentară n-a beneficiat de nimic, nu are materii prime, beneficiem de o lege foarte stufoasă şi am atras atenţia că vom avea preţuri mai mari decât cei din vest, pentru că legislaţia românească e făcută din punctul nostru de vedere destul de aiurea. Toate codiţele băgate ne cresc costurile, iar plafonarea la ora actuală e de neînţeles”, a punctat Sorin Minea.

Președintele Romalimenta a atras atenția că Ministerul Agriculturii le-a oferit manifestanţilor tot ce au cerut, însă de astfel de beneficii ar avea nevoie şi industria alimentară din România.

„Vrem şi noi o subvenţie pe motorină, pentru că avem şi noi flotă de transport. Vrem şi noi ajutor pentru cumpărare de materii prime, vrem şi noi să fim protejaţi pentru mărfurile care vin de afară, pentru că vin din ce în ce mai multe. (…) Vrem şi noi subvenţie la bancă, pentru că suntem puşi la zid de creşterea dobânzilor. Nu poţi să dai într-o singură direcţie, dar în direcţia aia nu plafonezi nimic, iar în rest nu dai nimic dar plafonezi totul. Acesta este nostru punctul de vedere pe care îl susţinem astăzi. Industria alimentară nu beneficiază de niciun fel de ajutor din partea Guvernului. Ştiţi că foarte mulţi dintre colegii mei au anunţat că industria alimentară e în pragul unei catastrofe? (…) Dacă distrugi industria alimentară, materiile prime vor trebui date în altă parte. Este o nebunie: dăm subvenţii la oaie, la capră, la tuns oaia. Eu am întrebat personal, de ce la producţie nu se plafonează preţul? La ora actuală, preţurile mici din afară ne omoară fără nicio discuţie. Şi ca să venim şi noi cu preţuri mai mici trebuie să umblăm la calitate. Cererea noastră este clară: prelungirea este catastrofală nu numai din punct de vedere al industriei alimentare, ci şi al consumatorului final”, a amai spus Sorin Minea.