Creșteri de preț la mărfurile agricole! Ce îi așteaptă pe fermieri în primele zile din 2023

6

Cu stocurile pline pentru acest sfârșit de ani și începutul anului viitor, țările net importatoare de cereale și oleaginoase au început deja să-și îndrepte atenția, în mare parte, spre culturile de anul viitor. Totuși, mai există câteva perspective bune pentru fermierii care mai au marfă pe stoc.

Se întrevăd creșteri de prețuri la toate mărfurile agricole importante, începând din 15 ianuarie. Pe lângă grâu și porumb, unde specialiștii prevăd creșteri de 15-20 de euro/tonă în luna ianuarie, se pare că și semințele de floarea soarelui vor avea o evoluție similară.

”Ar fi interesant pentru fermieri să afle despre tendința prețului la semințele de floarea soarelui, pentru că în acest moment există o presiune asupra prețului semințelor, generată de faptul că Ucraina și Rusia sunt în competiție de a vinde uleiul brut pe care l-au produs. Să nu uităm că Rusia a lăsat pe câmp 2,1 milioane de tone de semințe, care sunt înghețate și pline de zăpadă și nu credem că vor mai genera producție de calitate după ce vor fi recoltate. Ucraina are probleme cu infrastructura energetică, iar fabricile lor de procesare merg în regim de avarie, iar fermierii nu prea doresc să mai vândă. Asta se traduce printr-o cerere care va începe să fie vizibilă undeva în jurul datei de 15 ianuarie, pentru că acoperirea la nivel european va fi terminată.

Situația este identică și la rapiță. Europa este acoperită în acest moment, recolta de canola din Australia este foarte mare, recoltează 7,2 milioane de tone, iar faptul că toate unitățile de procesare sunt acoperite generează stagnare și o presiune pe preț”, a precizat Cezar Gheorghe, expert în piețele de mărfuri agricole, pentru AGRO TV.